corolă sf [At: NEGRUZZI, S. I, 102 / Pl: ~le / E: fr corolle, lat corolla „coroniță”] (Bot) Înveliș interior al florii, format din ansamblul petalelor, de obicei, frumos colorate.

COROLĂ, corole, s. f. Totalitatea petalelor unei flori, care alcătuiesc învelișul floral intern. Iar din corole albe și fragile Se-nalță somptuosul miros de zambile. CAZIMIR, L. U. 8. Corola cu cinci petale distinse înserate în vîrful potirului. NEGRUZZI, S. I 102. ◊ Fig. Iar cerul, pe corola lui fluidă, Desfășură bizare constelații. CAZIMIR, L. U. 42. Maro a rîs pentru întîia și ultima oară în fața Salomiei, ca un mîrîit, cu capul dat pe spate și dinții strălucitori în corola gurii. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 6.

COROLĂ s.f. Înveliș interior al florii, format din ansamblul petalelor. [< fr. corolle, cf. lat. corolla – coroniță]

COROLĂ s. f. totalitatea petalelor unei flori. (< fr. corolle, lat. corolla)

COROLĂ ~e f. Totalitate a petalelor unei flori. /<fr. corolle

corolă f. Bot. partea floarei care înfășură staminele și pistilul.

*corólă f., pl. e (lat. corolla, dim. d. corona, coronă). Bot. Partea cea maĭ frumoasă a floriĭ, formată din petale. Anat. Partea care se vede din dinte, în opoz. cu rădăcina.

corolă s. f., g.-d. art. corolei; pl. corole

corolă s. f., g.-d. art. corolei; pl. corole

corolă s. f., g.-d. art. corolei; pl. corole