cornățel¹ sn [At: PANȚU, PL.²/ V: ~nuț~ / Pl: ~e / E: cornat + -el] (Bot; reg) 1 Turiță (Agrenomia eupatoria). 2 Brădișor (Lycapodium alpinum). 3 Scaietele-popii (Xantium atrumerium).

cornățel² sm [At: CORNEA, T. 9 / Pl: ~ei / E: cornet² + -el] (Reg) Lemn de care se atârnă șleaurile hamurilor Cf cornet.

cornățel³, ~ea a [At: H XIII, 199 / Pl: ~ei, ~ele / E: cornat + -el] (Rar; d. vite) 1-2 (Șhp) Cornat (mic).

cornuțel³ sn vz cornățel¹

cornățel m. Bot. turiță (numită astfel după forma inflorescenței sale).

cornățél m., pl. eĭ (d. corn 2). Turiță.

túriță f., pl. e (sîrb. túrica, bg. tórica, rus. torica, id., d. vsl. treti, a călca). 1. O plantă erbacee rozacee cu ghimpĭ micĭ și încîrligațĭ care crește pe marginea drumurilor (agrimónia eupatória). Are proprietățĭ astringente. 2. O plantă erbacee rubicacee numită și asprișoară, cornățel, lipicĭ, lipicioasă și scaĭ mărunt (gallium aparine). Fructele eĭ aŭ ghĭmpĭ și se prind de haĭne, de unde-ĭ vine numele de lipicĭoasă. 3. O plantă cariofilee numită și hrana vaciĭ (spérgula arvensis). 4. O plantă erbacee boraginee care crește pin locurĭ aride (echinospermum láppula). – Și turíță după R. C. 12, 147).

cornățel s. m., pl. cornăței, art. cornățeii

cornățel s. m., pl. cornăței, art. cornățeii

cornățel s. m., pl. cornăței, art. cornățeii

CORNĂȚEL s. v. piedicuță, turiță.

cornățel s. v. PIEDICUȚĂ. TURIȚĂ.

CORNĂȚELU, com. în jud. Dîmbovița; 1.922 loc. (1991).