CORIJENȚĂ, corijențe, s. f. Situația unui corijent; examen dat de un corijent. [Var.: corigență s. f.] – Din corijent (după absent-absență).

corijență sf vz corigență

CORIJENȚĂ s. f. v. corigență.

CORIJENȚĂ s.f. v. corigență.

CORIGENȚĂ s. f. v. corijență.

corigență sf [At: MACEDONSKI, O. III, 90 / V: ~ije~ / Pl: ~țe / E: corigent] 1 Situația unui corigent. 2 Examen dat de un corigent. corectat(ă)

CORIGENȚĂ, corigențe, s. f. Situația unui corigent; examen dat de un corigent. [Var.: corijență s. f.] – Din corigent (după absent-absență).

CORIGENȚĂ, corigențe, s. f. Situația unui corigent; examen dat de un corigent. Niciodată n-am rîs de tine. Tu nu vezi cîte lucruri ne leagă? Corina, trigonometria... corigența. SEBASTIAN, T. 174. Totul reintră în liniște. Trecuseră două săptămîni... Odorescu scăpase cu succes de corigență. MACEDONSKI, O. III 90.

CORIGENȚĂ s.f. Situația în care se găsește un elev corigent; examen dat de un corigent pentru a putea promova. [Var. corijență s.f. / < corigent].

CORIGENȚĂ s. f. situație în care se găsește un elev corigent. ◊ examen dat de un corigent pentru a putea promova. (< corigent)

CORIGENȚĂ ~e f. 1) Situație de corigent. 2) Examen susținut de un corigent. /Din corigent

corigentă f. starea elevului corigent.

*corigénță f., pl. e (d. corrigent). Starea celuĭ corigent.

corijență/corigență s. f., g.-d. art. corijenței/corigenței; pl. corijențe/corigențe

!corijență/corigență s. f., g.-d. art. corijenței/corigenței; pl. corijențe/corigențe

corigență s. f., g.-d. art. corigenței; pl. corigențe