CORIGENT, -Ă, adj., s. m. și f. v. corijent.

CORIGENȚĂ s. f. v. corijență.

CORIJENT, -Ă, corijenți, -te, adj., s. m. și f. (Elev sau student) care, la încheierea anului școlar, nu a obținut notă de trecere la una sau la două materii și care urmează să susțină toamna un nou examen la materia sau la materiile respective. [Var.: corigent, -ă adj., s. m. și f.] – Din lat. corrigens, -ntis.

CORIJENȚĂ, corijențe, s. f. Situația unui corijent; examen dat de un corijent. [Var.: corigență s. f.] – Din corijent (după absent-absență).

corigent, ~ă smf, a [At: TEODOREANU, M. II, 24 / V: ~ije~ / Pl: ~nți, ~e / E: lat corrigens, -tis] 1-2 (Elev) care la sfârșitul semestrului sau al anului școlar nu a obținut nota de trecere la una sau mai multe materii.

corigență sf [At: MACEDONSKI, O. III, 90 / V: ~ije~ / Pl: ~țe / E: corigent] 1 Situația unui corigent. 2 Examen dat de un corigent. corectat(ă)

corijent, ~ă smf, a vz corigent

corijență sf vz corigență

CORIGENT, -Ă, corigenți, -te, adj., s. m. și f. (Elev sau student) care, la încheierea anului școlar, nu a obținut notă de trecere la una sau două materii și care urmează să dea toamna, din nou, examen la materia sau materiile respective. [Var.: corijent, -ă adj., s. m. și f.] – Din lat. corrigens, -ntis.

CORIGENȚĂ, corigențe, s. f. Situația unui corigent; examen dat de un corigent. [Var.: corijență s. f.] – Din corigent (după absent-absență).

CORIJENT, -Ă adj., s. m. și f. v. corigent.

CORIJENȚĂ s. f. v. corigență.

CORIGENT, -Ă, corigenți, -te, s. m. și f. Elev care n-a obținut notă de trecere la una sau mai multe materii și este chemat să dea un nou examen asupra acestor materii. Corigent la matematică. ▭ Mare leneș băiatul ăsta. Nu-i de mirare că a rămas corigent. SEBASTIAN, T. 20.

CORIGENȚĂ, corigențe, s. f. Situația unui corigent; examen dat de un corigent. Niciodată n-am rîs de tine. Tu nu vezi cîte lucruri ne leagă? Corina, trigonometria... corigența. SEBASTIAN, T. 174. Totul reintră în liniște. Trecuseră două săptămîni... Odorescu scăpase cu succes de corigență. MACEDONSKI, O. III 90.

CORIGENT, -Ă adj., s.m. și f. (Elev) care nu a obținut notă de trecere la unele materii, la care urmează să dea un nou examen pentru a putea promova. [Var. corijent, -ă adj., s.m.f. / < lat. corrigens].

CORIGENȚĂ s.f. Situația în care se găsește un elev corigent; examen dat de un corigent pentru a putea promova. [Var. corijență s.f. / < corigent].

CORIJENT, -Ă adj., s.m. și f. v. corigent.

CORIJENȚĂ s.f. v. corigență.

CORIGENT, -Ă adj., s. m. f. (elev) care nu a obținut notă de trecere la unele materii. (< lat. corrigens)

CORIGENȚĂ s. f. situație în care se găsește un elev corigent. ◊ examen dat de un corigent pentru a putea promova. (< corigent)

CORIGENT ~tă (~ți, ~te) m. și f. Elev care, la încheierea anului școlar, nu a obținut nota de trecere la una sau mai multe discipline, urmând să fie reexaminat toamna. /<lat. corrigens, ~ntis

CORIGENȚĂ ~e f. 1) Situație de corigent. 2) Examen susținut de un corigent. /Din corigent

corigent a. și m. școlar care trebue să dea un nou examen la unele materii la cari a căzut.

corigentă f. starea elevului corigent.

*corigént, -ă adj. și s. (lat. córrigens, -éntis). Elev saŭ elevă care trebuĭe să maĭ dea un examin la obĭectele la care a răspuns slab. V. repetent.

*corigénță f., pl. e (d. corrigent). Starea celuĭ corigent.

corijent/corigent adj. m., s. m., pl. corijenți/corigenți; adj. f., s. f. corijentă/corigentă, pl. corijente/corigente

corijență/corigență s. f., g.-d. art. corijenței/corigenței; pl. corijențe/corigențe

!corijent/corigent adj. m., s. m., pl. corijenți/corigenți; adj. f., s. f. corijentă/corigentă, pl. corijente/corigente

!corijență/corigență s. f., g.-d. art. corijenței/corigenței; pl. corijențe/corigențe

corigent adj. m., s. m., pl. corigenți; f. sg. corigentă, pl. corigente

corigență s. f., g.-d. art. corigenței; pl. corigențe

corigent

corigent.