| coreligionar substantiv | masculin | feminin | |||
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
| nominativ-acuzativ | singular | coreligionar | coreligionarul | coreligionară | coreligionara |
| plural | coreligionari | coreligionarii | coreligionare | coreligionarele | |
| genitiv-dativ | singular | coreligionar | coreligionarului | coreligionare | coreligionarei |
| plural | coreligionari | coreligionarilor | coreligionare | coreligionarelor | |
| vocativ | singular | coreligionarule | coreligionaro | ||
| plural | coreligionarilor | coreligionarelor | |||
CORELIGIONÁR, -Ă, coreligionari, -e, s. m. și f. Persoană care are aceeași religie cu altă persoană. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. coreligionnaire.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
IoanSoleriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CORELIGIONÁR ~ă (~i, ~e) m. și f. Fiecare dintre adepții aceleiași religii în raport unul față de altul. [Sil. -gi-o-] /<fr. coreligionnaire
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CORELIGIONÁR, -Ă s.m. și f. Persoană de aceeași religie cu alta, considerată în raport cu aceasta. [Cf. fr. coreligionnaire].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CORELIGIONÁR, -Ă s. f. cel care este de aceeași religie cu altul. (< fr. coreligionnaire)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
coreligionár s. m. (sil. -gi-o-), pl. coreligionári
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
*coreligionár, -ă adj. și s. (co și religionar). Care e de aceĭașĭ religiune cu alțiĭ. Pin [!] ext. Coreligionar politic.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink