copaiță sf [At: VICIU, GL. / Pl: ~țe / E: ns cf copaia] (Reg) Copală.

copaiță Sensul acestui cuvînt este, după DA, „golomoz de scoarță de cireș uscată,... pe care o aprind flăcăii...” Pentru etimologie, DA trimite la copală „prăjină.... servind, în vii, ca opritoare”, pentru care trimite mai departe la copreală, „prăjină lungă”. Dar copaiță, după definiția dată, nu e prăjină. Cred că e în loc de vopaiță (variantă la opaiț, vezi DLR), cu disimilarea primei labiale; vezi alte exemple propuse în ER, p. 27.

copaiță, s.f. sg. (reg.) scoarță de cireș uscată, amestecată cu paie, aprinsă de flăcăi în postul Paștilor pe un vârf de deal, de unde strigă fetele.