CONVÓI, convoaie, s. n. Grup, șir de vehicule (care transportă materiale, trupe etc.) ♦ Mulțime (încolonată) care merge în aceeași direcție (și cu același scop); coloană; spec. cortegiu. [Pl. și: convoiuri] – Din fr. convoi. Cf. rus. konvoi, it. convoglio.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de IoanSoleriu | Semnalează o greșeală | Permalink

CONVÓI ~oáie n. 1) Grup de vehicule care fac aceeași rută. 2) Grup de persoane care însoțește o ceremonie sau o personalitate; suită; alai; cortegiu; escortă. [Sil. con-voi] /<fr. convoi
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CONVÓI s.n. Șir de vehicule (care transportă materiale, trupe etc.). ♦ Șir de persoane care merg într-o anumită direcție, pe un anumit drum etc.; coloană. [Pl. -oaie, -oiuri. / < it. convoglio, fr. convoi].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CONVÓI s. n. șir de vehicule sau de oameni care se deplasează într-o anumită direcție; coloană; (spec.) cortegiu (funerar). ◊ formație de vase care navighează sub protecția unei escorte. (< fr. convoi)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

CONVÓI s. 1. coloană, lanț, rând, șir, (reg.) trâmbă (Un ~ de care.) 2. v. procesiune.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

convói (-oáie), s. n. – 1. Grup, șir de vehicule. – 2. Mulțime, coloană, cortegiu. Fr. convoi, cu pronunțarea it. convoglio, cf. rus. konvoi.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

convói s. n., pl. convoáie
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*convóĭ n., pl. ĭurĭ și oaĭe (fr. convoi, d. convoyer, a escorta, lat. pop. conviare, d. con, împreună, și via, cale; rus. konvói). Șir, cortegiŭ: convoĭ funebru, convoĭ de care, de oamenĭ, de corăbiĭ, de căruțe, de proviziunĭ, de munițiunĭ ș.a.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink