CONVIEȚUÍRE, conviețuiri, s. f. Faptul de a conviețui; coabitare. – V. conviețui.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
IoanSoleriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CONVIEȚUÍRE s.f. Faptul de a conviețui. [< conviețui].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CONVIEȚUÍRE s. v. coabitare.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
conviețuíre s. f. → viețuire
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CONVIEȚUÍ, conviețuiesc, vb. IV. Intranz. A trăi laolaltă, în același loc cu cineva; a coabita. – Con1 + viețui (după lat. convivere)
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
IoanSoleriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A CONVIEȚUÍ ~iésc intranz. A viețui împreună; a conlocui; a coabita. [Sil. -țu-i-] /con- + a viețui
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CONVIÉȚUI vb. IV intr. A trăi împreună, în același loc cu cineva. [Pron. -vie-. / după lat. convivere, germ. zusammenleben].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CONVIEȚUÍ vb. intr. a trăi împreună cu cineva; a coabita. (după lat. convivere)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CONVIEȚUÍ vb. v. coabita.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
conviețuí vb. → viețui
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
*convĭețuĭésc v. intr. (con- și vĭețuĭesc). Vĭețuĭesc împreună, coabitez.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink