convicție sf vz convicțiune

CONVICȚIE s. f. v. convicțiune.

CONVICȚIE s.f. v. convicțiune.

CONVICȚIUNE, convicțiuni, s. f. (Rar) Convingere. [Pr.: -ți-u-, – Var.: convicție s. f.] – Din fr. conviction, lat. convictio, -onis.

convicțiune sf [At: GHICA, S. 130 / P: ~ți-u~ / V: ~vicție / Pl: ~ni / E: fr conviction, lat convictio, -onis] (Frm; iuz) Convingere.

* CONVICȚIUNE sf. Convingere [fr.].

CONVICȚIUNE, convicțiuni, s. f. (Livr.) Convingere. [Pr.: -ți-u- – Var.: convicție s. f.] – Din fr. conviction, lat. convictio, -onis.

CONVICȚIUNE, convicțiuni, s. f. (Învechit) Convingere. Sîntem mulțumiți... prin convicțiunea ce avem că aducem un serviciu poeticii romîne. MACEDONSKI, O. IV 53. – Variantă: convicție (KOGĂLNICEANU, S. 194, RUSSO, S. 63) s. f.

CONVICȚIUNE, convicțiuni, s. f. (Înv.) Convingere. [Var.: convicție s. f.] – Fr. conviction (lat. lit. convictio, -onis).

CONVICȚIUNE s.f. (Rar) Convingere. [Pl. -ni, var. convicție s.f. / cf. lat. convictio, fr. conviction].

CONVICȚIUNE s. f. (livr.) convingere. (< fr. conviction, lat. convictio)

convicțiune f. 1. credință sigură despre adevărul unui fapt; 2. dovadă neîndoioasă despre un lucru.

*convicțiúne f. (lat. convíctio, -ónis. V. conving, victorie). Convingere. – Și -ícție.

convicțiune (înv.) (desp. -ți-u-) s. f., g.-d. art. convicțiunii; pl. convicțiuni

convicțiune (rar) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. convicțiunii; pl. convicțiuni

convicțiune s. f. (sil. -ți-u-), g.-d. art. convicțiunii; pl. convicțiuni

CONVICȚIUNE s. v. certitudine, concepție, convingere, credință, gând, idee, încredințare, judecată, opinie, orientare, părere, principiu, sentiment, siguranță, vedere, viziune.

convicțiune s. v. CERTITUDINE. CONCEPȚIE. CONVINGERE. CREDINȚĂ. GÎND. IDEE. ÎNCREDINȚARE. JUDECATĂ. OPINIE. ORIENTARE. PĂRERE. PRINCIPIU. SENTIMENT. SIGURANȚĂ. VEDERE. VIZIUNE.