CONVERSÁȚIE, conversații, s. f. Discuție, convorbire. ♦ (Rar) Fel de a vorbi, de a discuta. [Var.: (înv.) conversațiúne s. f.] – Din fr. conversation, lat. conversatio, -onis.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de IoanSoleriu | Semnalează o greșeală | Permalink

CONVERSÁȚIE ~i f. 1) Schimb de vorbe sau de idei pe cale orală; discuție; convorbire; dialog. 2) Manieră de a conversa. 3) Tratative purtate în vederea încheierii unui acord sau a unei convenții; negociere. ~ secretă. ~ diplomatică. [Art. conversația; G.-D. conversației; Sil. -ți-e] /<fr. conversation, lat. conversatio, ~onis
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CONVERSÁȚIE s.f. Discuție, convorbire. [Gen. -iei, var. conversațiune s.f. / cf. fr. conversation, lat. conversatio – frecventare].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CONVERSÁȚIE s. f. discuție, convorbire. (< fr. conversation, lat. conversatio)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

CONVERSÁȚIE s. v. discuție.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

conversáție s. f. (sil. -ți-e), art. conversáția (sil -ți-a), g.-d. art. conversáției; pl. conversáții, art. conversáțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*conversațiúne f. (lat. conversátio, -ónis, intimitate, frecŭență [!]). Acțiunea de a conversa, convorbire. Ceĭa ce s´a conversat: o conversațiune interesantă. – Ob. -áție. Fals -rzáție (după germ.). V. taĭfas.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink