CONVÉRGE, pers. 3 convérge, vb. III. Intranz. A se îndrepta spre același punct, fig. spre același scop. – Din fr. converger, lat. convergere.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de IoanSoleriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A CONVÉRGE pers. 3 pl. convérg intranz. 1) A se orienta spre un punct comun, venind din diferite direcții; a concurge. 2) fig. A tinde spre același rezultat; a concura. /<fr. converger, lat. convergere
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CONVÉRGE vb. III. intr. A tinde, a se îndrepta către un centru comun, către același punct, (fig.) către același scop. [P.i. convérg. / < fr. converger, it., lat. convergere].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CONVÉRGE vb. intr. a se îndrepta către același punct, către același scop. (< fr. converger, lat. convergere)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

A converge ≠ a diverge
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

convérge vb., ind. prez. 3 pl. convérg, imperf. 3 sg. convergeá; conj. prez. 3 sg. și pl. conveárgă (nu se folosește la timpurile compuse cu part.)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*convérg, -vérs, a -vérge v. intr. (lat. con-vérgere, V. diverg). Tind spre acelașĭ punct: razele lentileĭ converg spre focar, drumurile converg spre oraș, opiniunile converg tot acolo (saŭ într´acolo). – Part. nu e uzitat.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink