CONURBAȚIE s. f. Aglomerație urbană formată dintr-un oraș cu rol de centru, spre care gravitează, din punct de vedere economic, administrativ și cultural, o serie de orașe învecinate mai mici. – Din fr. conurbation.

conurbație sf [At: DEX² / Pl: ~ii / E: fr conurbation] Aglomerație urbană formată dintr-un oraș mare, cu rol de centru cultural, economic și administrativ, în jurul căruia gravitează mai multe orașe mici.

CONURBAȚIE s. f. Formă complexă de așezare umană formată dintr-un oraș cu rol de centru, spre care gravitează, din punct de vedere economic, administrativ și cultural, o serie de orașe învecinate mai mici. – Din fr. conurbation.

CONURBAȚIE s.f. (Liv.) Aglomerație urbană constituită dintr-un oraș cu rol de centru spre care gravitează mai multe orașe vecine. [Gen. -iei. / < fr., engl. conurbation, it. conurbazione, cf. lat. cum – cu, urbs – oraș].

CONURBAȚIE s. f. aglomerație urbană constituită dintr-un oraș cu rol de centru spre care gravitează mai multe orașe satelit. (< fr. conurbation)

CONURBAȚIE f. Așezare urbană formată dintr-un oraș cu rol de centru spre care gravitează alte localități mai mici. /<fr. conurbation

conurbație (desp. co-nur-, -ți-e/con-ur-) s. f., art. conurbația (desp. -ți-a), g.-d. conurbații, art. conurbației

!conurbație (co-nur-, -ți-e/con-ur-) s. f., art. conurbația (-ți-a), g.-d. conurbații, art. conurbației

conurbație s. f. (sil. -ți-e; mf. con-), art. conurbația (sil. -ți-a), g.-d. conurbații, art. conurbației