CONTRASÉNS s.n. Sens opus celui normal. [< fr. contresens].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CONTRASÉNS s. n. sens opus. (< fr. contrasens)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

contraséns s. n., pl. contrasénsuri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*contraséns n. (fr. contresens). Rar. Sens contrar celuĭ natural, direcțiunea opusă: contrasensu uneĭ stofe (răspăr). Falsă interpretare a unuĭ text. Lucru opus logiciĭ, rațiuniĭ: purtarea luĭ e un contrasens. V. nonsens.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink