4 intrări

37 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CONTRAR, -Ă, contrari, -e, adj., adv., s. n., prep. 1. Adj. Opus, potrivnic. ◊ Noțiuni contrare = două noțiuni al căror obiect poate face parte cel mult din sfera uneia, dar poate lipsi din sfera ambelor. 2. Adv. Împotrivă, în contra, neconform cu... 3. S. n. (La pl.; în forma contrarii) Denumire dată noțiunii care desemnează laturi, însușiri sau tendințe ale obiectelor și proceselor opuse unele altora, astfel încât se exclud reciproc, această opoziție constituind forța motrice și conținutul principal al dezvoltării acelui obiect sau proces; (și la sg.) fiecare dintre termenii unei contradicții (1). 4. Prep. Contra, împotriva cuiva sau a ceva. [Var.: contrariu, -ie adj., s. n.] – Din fr. contraire, lat. contrarius.

contrar, ~ă [At: NEGRUZZI, S. III, 247 / V: (înv) ~riu / Pl: ~i, ~e / E: fr contraire, lat contrarius] 1 a Opus. 2 a Deosebit. 3 a Vătămător. 4 a (Îs) Noțiuni ~e Noțiuni care se află într-un raport în care acceptarea uneia presupune înlăturarea celeilalte fără ca înlăturarea uneia să presupună acceptarea celeilalte. 5 av Împotrivă. 6 av Neconform cu... 7 a Potrivnic. 8 a Nefavorabil. 9 sn (Lpl; îf contrarii] Noțiune care desemnează laturi, însușiri sau tendințe ale obiectelor și proceselor opuse unele altora, astfel încât se exclud reciproc, această opoziție constituind forța motrice și conținutul principal al dezvoltării acestui obiect sau proces. 10 sn Fiecare dintre termenii unei contradicții. 11 sm (Trs; Buc; rar; după ger Gegner) Adversar. 12 pp Contra (3).

CONTRAR, -Ă, contrari, -e, adj., adv., s. n., prep. 1. Adj. Opus, potrivnic. ◊ Noțiuni contrare = noțiuni care se află într-un raport în care acceptarea uneia presupune înlăturarea celeilalte fără ca înlăturarea uneia să presupună admiterea celeilalte. 2. Adv. Împotrivă, în contra, neconform cu... 3.S. n. (La pl.; în forma contrarii) Denumire dată noțiunii care desemnează laturi, însușiri sau tendințe ale obiectelor și proceselor opuse unele altora, astfel încât se exclud reciproc, această opoziție constituind forța motrice și conținutul principal al dezvoltării acelui obiect sau proces; (și la sg.) fiecare din termenii unei contradicții (1). 4. Prep. Contra, împotriva cuiva sau a ceva. [Var.: contrariu, -ie adj., s. n.] – Din fr. contraire, lat. contrarius.

CONTRAR2, -Ă, contrari, -e, adj. (Adesea urmat de determinări în dativ) Opus, potrivnic. V. deosebit. În caz contrar... ▭ (În forma contrariu) Cînd Caragiale a avut nevoie de un personagiu cu caractere deosebite, aproape contrarii lui Dragomir, lui Ion etc., atuncilucru caracteristicl-a luat dintre femei. GHEREA, ST. CR. III 118. Despotismul este contrar naturii omului în societate. BOLINTINEANU, O. 260. ◊ (Logică) Noțiuni contrare = noțiuni care se află în raport de contrarietate, acceptarea uneia presupunînd înlăturarea celeilalte, fără ca înlăturarea uneia să presupună admiterea celeilalte. «Dulce» și «acru» sînt noțiuni contrare. ◊ (Substantivat) «Bun» e contrarul lui «rău». – Variantă: contrariu, -ie, contrarii, adj.

CONTRAR1 adv. (Construit cu dativul) Împotriva, în contra, fără a corespunde cu..., neconform cu... Contrar celor afirmate. Contrar obiceiului meu.

CONTRAR, -Ă adj. Opus; potrivnic. ◊ Noțiuni contrare = noțiuni (sau judecăți) aflate în raport de contrarietate. ♦ (s.n.) Ceea ce este opus, potrivnic. // adv. împotriva, în contra; neconform cu... [Var. contrariu, -ie adj. / < lat. contrarius, cf. fr. contraire].

CONTRAR, -Ă I. adj. opus; potrivnic. ♦ noțiuni contrare = noțiuni (sau judecăți) în raport de contrarietate. II. s. n. ceea ce este opus, potrivnic. III. adv. împotriva, în contra. (< fr. contraire, lat. contrarius)

CONTRAR2 prep. Contra; împotriva. /<fr. contraire, lat. contrarius

CONTRAR3 ~i n. mai ales la pl. Ansamblu de trăsături, tendințe ale obiectelor opuse unele altora. A susține ~ul. /<fr. contraire, lat. contrarius

CONTRAR1 ~ă (~i, ~e) Care se află în opoziție totală; advers; opus. Afirmație ~ă. /<fr. contraire, lat. contrarius

contrar a. 1. care e contra sau în opozițiune cu altul: ziua și noaptea sunt contrare; 2. nefavorabil: climă contrară sănătății.

*contrár, -ă și contráriŭ, -ie adj. (lat. contrarius). Opus, în potrivă: albu e contrar negruluĭ. Vătămător: seceta e contrară semănăturilor. Defavorabil: vînt contrar. Adv. În mod contrar.

CONTRARIU, -IE adj., s. n. v. contrar.

CONTRARIU, -IE adj., s. n. v. contrar.

contrariu a, av, smf vz contrar

CONTRARIU1, contrarii, s. n. (Fil., mai ales la pl.) Fiecare dintre cele două aspecte, pozitiv sau negativ, vechi sau nou, care sînt cuprinse în același fenomen și se opun unul altuia, constituind motorul evoluției. [Heraclit] a înțeles că și în societate, ca și în natură, lupta contrariilor este sursa dezvoltării. CONSTANTINESCU, HERACLIT 13.

CONTRARIU s.n. Fiecare dintre cele două laturi, însușiri sau tendințe interne ale obiectelor și proceselor opuse unele altora. // adj. v. contrar. [< lat. contrarius, cf. it. contrario].

CONTRARIU s. n. fiecare dintre cele două laturi, însușiri sau tendințe interne ale obiectelor, fenomenelor și proceselor opuse unele altora. (< lat. contrarius)

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

contrar1 adv. (Campania s-a desfășurat ~ așteptărilor.)

contrar2 (opus) adj. m., pl. contrari; f. contra, pl. contrare

contrar3 (ceea ce este opus) s. n.

contrar1 (opus) adj. m., pl. contrari; f. contrară, pl. contrare

contrar adj. m., pl. contrari; f. sg. contrară, pl. contrare

contrar s. n., pl. contrarii; adj. m., pl. contrari, f. contrară, pl. contrare

contrariu (noțiune opusă) [riu pron. rĭu] s. n., art. contrariul; pl. contrarii, art. contrariile (desp. -ri-i-)

contrariu (noțiune opusă) [riu pron. rĭu] s. n., art. contrariul; pl. contrarii, art. contrariile (-ri-i-)

contrariu (fil.) s. n. [-riu pron. -rĭu], art. contrariul; pl. contrarii, art. contrariile (sil. -ri-i)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CONTRAR adj., prep. 1. adj. advers, dimpotrivă, opus, potrivnic, (înv.) împotrivit, opozit. (În partea ~ a dealului.) 2. adj. invers, opus. (Sens ~ celui inițial.) 3. adj. antitetic, opus. (Se află pe poziții ~.) 4. adj. contradictoriu, divergent, opus, potrivnic, (rar) contrazicător. (Păreri ~.) 5. prep. contra, împotriva. (~ părerii curente.)

CONTRAR adj., prep. 1. adj. advers, dimpotrivă, opus, potrivnic, (înv.) împotrivit, opozit. (În partea ~ a dealului.) 2. adj. invers, opus. (Sens ~ celui inițial.) 3. adj. antitetic, opus. (Se află pe poziții ~.) 4. adj. contradictoriu, divergent, opus, potrivnic, (rar) contrazicător. (Păreri ~.) 5. prep. contra, împotriva. (~ părerii curente.)

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

CONTRARII (< fr. contraire < lat. contrarius, opus, inversat) Argument eare constă în opunerea a două idei, lapte, lucruri, pentru a face să reiasă în evidență, prin contrast, calitățile sau defectele fiecăreia din ele. Contrariile fac parte din locurile comune, prin care oratorul caută să probeze teza sa, arătînd falsitatea și absurditatea tezei contrare. Ex. caracterizarea unui consul de către Cicero, prin folosirea contrariilor: „Nu securile sau fasciile, nu toga pretexta, nu ornamentele externe caracterizează, ci activitatea, înțelepciunea, inteligența, patriotismul.”

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

A CONTRARIO (lat.) prin opoziție – Metodă de argumentare care demonstrează valabilitatea unei teze prin relevarea nonvalabilității celei opuse.

CONTRARIA CONTRARIIS CURANTUR (lat.) cele contrarii se vindecă prin contrarii – Maxima medicinii clasice. V. și Similia similiis curantur.

Contraria contrariis curantur (lat. „Contrariile se vindecă prin contrarii”) – Este principiul medicinei clasice, denumită alopatie (afecțiune contrarie), deoarece combate o suferință prin contrariul ei, bunăoară, răceala prin căldură, și invers. Acest sistem terapeutic este cu totul opus medicinei homeopatice, care a adoptat deviza: Similia similibus curantur (cele asemănătoare se vindecă tot prin cele asemănătoare). Creată de doctorul german Samuel Hahnemann, homeopatia (afecțiune asemănătoare) a fost denumită astfel, fiindcă combate o boală prin agenții care o provoacă (leacuri fabricate din microbii maladiei). Similia similibus găsește în graiul nostru un echivalent foarte plastic: „Cui pe cui se scoate”. ȘT.

Intrare: contrar (adj.)
contrar1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • contrar
  • contrarul
  • contraru‑
  • contra
  • contrara
plural
  • contrari
  • contrarii
  • contrare
  • contrarele
genitiv-dativ singular
  • contrar
  • contrarului
  • contrare
  • contrarei
plural
  • contrari
  • contrarilor
  • contrare
  • contrarelor
vocativ singular
plural
contrariu1 (adj.) adjectiv
  • pronunție: contrarĭu
adjectiv (A109)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • contrariu
  • contrariul
  • contrariu‑
  • contrarie
  • contraria
plural
  • contrarii
  • contrariii
  • contrarii
  • contrariile
genitiv-dativ singular
  • contrariu
  • contrariului
  • contrarii
  • contrariei
plural
  • contrarii
  • contrariilor
  • contrarii
  • contrariilor
vocativ singular
plural
Intrare: contrar (adv.)
contrar3 (adv.) adverb
adverb (I8)
Surse flexiune: DOR
  • contrar
  • contra
Intrare: contrar (prep.)
contrar4 (prep.) prepoziție
prepoziție (I12)
Surse flexiune: DOR
  • contrar
  • contra
Intrare: contrariu (s.n.)
contrariu2 (s.n.) substantiv neutru
  • pronunție: contrarĭu
substantiv neutru (N53)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • contrariu
  • contrariul
  • contrariu‑
plural
  • contrarii
  • contrariile
genitiv-dativ singular
  • contrariu
  • contrariului
plural
  • contrarii
  • contrariilor
vocativ singular
plural
contrar2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N27)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • contrar
  • contrarul
  • contraru‑
plural
  • contrarii
  • contrariile
genitiv-dativ singular
  • contrar
  • contrarului
plural
  • contrarii
  • contrariilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

contrar, contraadjectiv

  • 1. Opus, potrivnic. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote În caz contrar... DLRLC
    • format_quote Cînd Caragiale a avut nevoie de un personagiu cu caractere deosebite, aproape contrarii lui Dragomir, lui Ion etc., atunci – lucru caracteristic – l-a luat dintre femei. GHEREA, ST. CR. III 118. DLRLC
    • format_quote Despotismul este contrar naturii omului în societate. BOLINTINEANU, O. 260. DLRLC
    • format_quote (și) substantivat «Bun» e contrarul lui «rău». DLRLC
    • 1.1. Noțiuni contrare = două noțiuni al căror obiect poate face parte cel mult din sfera uneia, dar poate lipsi din sfera ambelor. DEX '09 DLRLC DN
      • format_quote «Dulce» și «acru» sunt noțiuni contrare. DLRLC
etimologie:

contraradverb

  • 1. În contra, neconform cu... DEX '09 DLRLC DN
    sinonime: împotrivă
    • format_quote Contrar celor afirmate. Contrar obiceiului meu. DLRLC
etimologie:

contrarprepoziție

etimologie:

contrariu, contrariisubstantiv neutru

  • 1. (la) plural Denumire dată noțiunii care desemnează laturi, însușiri sau tendințe ale obiectelor și proceselor opuse unele altora, astfel încât se exclud reciproc, această opoziție constituind forța motrice și conținutul principal al dezvoltării acelui obiect sau proces. DEX '09 DLRLC DN
    • format_quote [Heraclit] a înțeles că și în societate, ca și în natură, lupta contrariilor este sursa dezvoltării. CONSTANTINESCU, HERACLIT 13. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.