CONTRÁLTO, s. n. invar. Voce feminină cu registrul cel mai grav și a cărei întindere cuprinde aproximativ două octave. – Din it. contralto.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de IoanSoleriu | Semnalează o greșeală | Permalink

CONTRÁLTO n. Voce feminină cu registrul cel mai de jos. /<it. contralto
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CONTRÁLTO s.n.invar. Voce feminină cu registrul cel mai grav. [< it. contralto].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CONTRÁLTO s. n. inv. voce feminină cu registrul cel mai grav. (< it. contralto)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

contrálto (voce) s. n. invar. (sil. mf. contr-)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*contrálto n. (cuv. it.). Muz. Cea maĭ joasă voce de femeĭe saŭ de copil (între tenor și sopran), numită și alto.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CONTRÁLTĂ, contralte, s. f. Femeie care are voce de contralto. – Din it. contralta.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de IoanSoleriu | Semnalează o greșeală | Permalink

CONTRÁLTĂ s.f. Femeie cu voce de contralto. [< it. contralta].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CONTRÁLTĂ s. f. femeie cu voce de contralto. (< it. contralta)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

contráltă (persoană) s. f. (sil. mf. contr-), g.-d. art. contráltei; pl. contrálte
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

---

contralto (cuv. it., ‹ contra* + alto*; fr. haute-contre) 1. Vocea (1) feminină cea mai gravă cu o extensie ce merge de la mi la sol₂. Diferența față de mezzosoprană* este incertă și ține mai mult de timbru* decât de registru (1). Folosită în lit. de oratorii* (Händel) și operă* (Verdi, Wagner, R. Strauss etc.). Denumirea derivă din divizarea tenorului (2) în altus și bassus în sec. 15, o dată cu trecerea de la polif. pe 3 la cea pe 4 voci (2); era cea mai înaltă voce bărbătească, cântată în falset*. V. alto. 2. Flaut c., variantă a flautului*, corespunzătoare registrului vocii de c. 3. Instr. de coarde din familia violinei* construit de J.B. Vuillaume (1855). Nu s-a impus.
Sursa: DTM (2010) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink