CONTRADICȚIE, contradicții, s. f. 1. Situație a două lucruri care se opun. 2. (Log.) Conjuncția unei propoziții și a negației sale. 3. Nepotrivire între idei, fapte etc. ◊ Spirit de contradicție = tendință de a contrazice mereu pe ceilalți. ◊ Loc. adv. În contradicție cu... = în opoziție sau în dezacord cu... – Din fr. contradiction, lat. contradictio.

contradicție sf [At: MAIORESCU, L. 107 / V: ~iune / Pl: ~ii / E: fr contradiction, lat contradictio] 1 (Flz) Categorie care exprimă starea lăuntrică a tuturor obiectelor și proceselor (corelația de unitate, legătura, coexistența și lupta laturilor, proprietăților și tendințelor contrare, proprii fiecărui obiect sau proces), constituind conținutul, motorul dezvoltării, cauza tuturor schimbărilor din univers, a evoluției de la inferior la superior. 2 (Îlav) În ~ cu În opoziție cu... 3 (Îal) În dezacord cu... 4 (Flz) Raport logic între două noțiuni, judecăți, concluzii, care se exclud reciproc. 5 Nepotrivire între idei sau fapte Si: contrazicere (1). 6 (Îs) Spirit de ~ Tendință a unor oameni de a contrazice pe ceilalți.

CONTRADICȚIE, contradicții, s. f. 1. (Fil.) Categorie care exprimă starea lăuntrică a tuturor obiectelor și proceselor (corelația de unitate, legatură, coexistență și luptă a laturilor, proprietăților și tendințelor contrare, proprii fiecărui obiect sau proces), constituind conținutul, motorul dezvoltării, cauza tuturor schimbărilor din univers, a evoluției de la inferior la superior. ◊ Loc. adv. În contradicție cu... = în opoziție sau în dezacord cu... 2. Raport logic între două noțiuni, judecăți, concluzii care epuizează complet domeniul lor de referință și care se exclud reciproc. 3. Nepotrivire între idei sau fapte; contrazicere. ◊ Spirit de contradicție = tendință a unor oameni de a contrazice totdeauna pe ceilalți. – Din fr. contradiction, lat. contradictio.

CONTRADICȚIE, contradicții, s. f. 1. (Fil.) Opoziție a celor două laturi contrarii (negativ și pozitiv, vechi și nou) existente în orice fenomen din natură, gîndire și societate, care sînt în același timp legate între ele și se întrepătrund, rezultatul apariției și învingerii acestei opoziții constituind motorul dezvoltării, al evoluției de la inferior la superior. Contradicția dintre tendința de lărgire nelimitată a producției și consumul limitat nu este unica contradicție a capitalismului, care în genere nu poate exista și nu se poate dezvolta fără contradicții. LENIN, O.III 39. Înrăutățirea situației materiale a maselor largi populare duce la intensificarea luptei lor împotriva scăderii nivelului de trai, împotriva politicii militariste, duce la ascuțirea contradicțiilor de clasă dintre burghezia imperialistă și oamenii muncii, la creșterea valului de greve în țările capitaliste. GHEORGHIU-DEJ, C. XIX 19. Contradicția de interese dintre oraș și sat, dintre industrie și agricultură se exprimă pe plan social prin contradicția de clasă dintre masele țărănimii și clasele exploatatoare – contradicție care nu poate fi rezolvată decît prin doborîrea exploatatorilor și eliberarea agriculturii din exploatarea capitalistă. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 339, 2/2. Heraclit a arătat existența contradicțiilor în natură și în oarecare măsură chiar în istorie. CONSTANTINESCU, HERACLIT 7. Contradicții antagoniste = contradicții la baza cărora stă lupta- de neîmpăcat dintre vechi și nou și care nu se pot rezolva decît prin distrugerea vechiului, constituind în același timp conținutul intern al procesului de dezvoltare, al transformării schimbărilor cantitative în schimbări calitative, Contradicțiile economice dintre oraș și sat în societatea capitalistă sînt contradicții antagoniste. ▭ Contradicții neantagoniste = contradicții îndărătul cărora nu stau clase vrăjmașe cu interese diametral opuse și a căror stingere se face prin dezvoltare lentă, fără a duce Ia conflicte antagoniste. În societatea socialistă contradicțiile dintre relațiile de producție și forțele de producție sînt contradicții neantagoniste. ◊ Loc. adv. În contradicție cu... = în opoziție sau în dezacord cu... În aceste rînduri autorul intră în contradicție cu el însuși. 2. (Sens curent) Nepotrivire între idei sau fapte, contrazicere, Spirit de contradicție = tendință a unor oameni de a contrazice totdeauna pe ceilalți. – Pronunțat: -ți-e.

CONTRADICȚIE s.f. 1. Categorie filozofică care reflectă raportul dintre laturile contrare ale oricărui obiect, proces sau fenomen, legătura internă a contrariilor, unitatea și lupta acestora. ◊ (Log.) Raport de contradicție = raport între două noțiuni (sau judecăți), dintre care una neagă cu totul pe cealaltă, conținutul noțiunii (sau judecății) care neagă rămînînd însă nedeterminat; în contradicție (cu...) = în opoziție, în dezacord (cu...) 2. Nepotrivire, contrazicere (între idei sau fapte). [Gen. -iei, var. contradicțiune s.f. / cf. lat. contradictio, fr. contradiction].

CONTRADICȚIE s. f. 1. raportul dintre laturile contrare ale oricărui obiect, proces sau fenomen, legătura internă a contrariilor, unitatea și lupta acestora. ♦ (log.) raport de ~ = raport între două noțiuni (sau judecăți), dintre care una o neagă cu totul pe cealaltă, conținutul noțiunii (sau judecății) care neagă rămânând nedeterminat; în ~ (cu) = în opoziție, în dezacord (cu)... 2. nepotrivire între idei sau fapte. (< fr. contradiction, lat. contradictio)

CONTRADICȚIE ~i f. 1) Situație dintre fenomene, idei, expresii etc., care se contrazic reciproc. 2) Relație dintre obiectele și fenomenele din natură și societate constând în existența unor opoziții reciproce. 3) Lipsă de armonie; caracter opus. [Art. contradicția; G.-D. contradicției; Sil. -ți-e] /<fr. contradiction, lat. contradictio, ~onis

contradicțiune sf vz contradicție

CONTRADICȚIUNE s.f. v. contradicție.

contradicți(un)e f. 1. acțiune de a contrazice; 2. opozițiunea sentimentelor sau a discursurilor cuiva: a admite contradicțiunea; 3. opozițiune între două sau mai multe lucruri: contradicțiune între vorbe și fapte.

*contradicțiúne f. (lat. contradíctio, -ónis). Contrazicere. – Și -ícție.

contradicție (desp. -ți-e) s. f., art. contradicția (desp. -ți-a), g.-d. art. contradicției; pl. contradicții, art. contradicțiile (desp. -ți-i-)

contradicție (-ți-e) s. f., art. contradicția (-ți-a), g.-d. art. contradicției; pl. contradicții, art. contradicțiile (-ți-i-)

contradicție s. f. (sil. -ți-e), art. contradicția (sil. -ți-a), g.-d. art. contradicției; pl. contradicții, art. contradicțiile (sil. -ți-i-)

contradicție

CONTRADICȚIE s. contrazicere, nepotrivire, (livr.) incongruență. (E o ~ în ceea ce spui.)

CONTRADICȚIE s. contrazicere, nepotrivire, (livr.) incongruență. (E o ~ în ceea ce spui.)