CONTRAACUZAȚIE, contraacuzații, s. f. Învinuire adusă de către acuzat acuzatorului. – Din fr. contre-accusation.

contraacuzație sf [At: DA / V: ~iune / Pl: ~ii / E: fr contre-accusation] (Jur) 1 Răspuns la o acuzație prin altă acuzație. 2 Învinuire ridicată de acuzat contra acuzatorului.

CONTRAACUZAȚIE, contraacuzații, s. f. Învinuire adusă de către un acuzat acuzatorului. [Pr.: -tra-a-] – Din fr. contre-accusation.

CONTRAACUZAȚIE, contraacuzații, s. f. Acuzație adusă de către acuzat acuzatorului. – Pronunțat: -ți-e.

CONTRAACUZAȚIE, contraacuzații, s. f. Acuzație adusă de către acuzat acuzatorului. – Fr. contre-accusation.

CONTRAACUZAȚIE s.f. Învinuire adusă de acuzat acuzatorului. [Gen. -iei, var. contraacuzațiune s.f. / după fr. contre-accusation].

CONTRAACUZAȚIE s. f. învinuire adusă de acuzat acuzatorului. (< fr. contre-accusation)

contraacuzațiune sf vz contraacuzație

CONTRAACUZAȚIUNE s.f. v. contraacuzație.

contraacuzație (desp. -ți-e) s. f., art. contraacuzația (desp. -ți-a), g.-d. art. contraacuzației; pl. contraacuzații, art. contraacuzațiile (desp. -ți-i-)

contraacuzație (-ți-e) s. f., art. contraacuzația (-ți-a), g.-d. art. contraacuzației; pl. contraacuzații, art. contraacuzațiile (-ți-i-)

contraacuzație s. f. → acuzație