contopire sf [At: VLAHUȚĂ, D. 144 / Pl: ~ri / E: contopi] 1 Fuziune. 2 Unire. 3 împreunare.

CONTOPIRE, contopiri, s. f. Acțiunea de a se contopi și rezultatul ei; fuziune.

CONTOPIRE s.f. Acțiunea de a se contopi și rezultatul ei. [< contopi].

contopire f. lucrarea de a contopi (la propriu și figurat), fuziune.

*contopíre f. Fuziune la un loc.

contopi vtr [At: ODOBESCU S. I, 350 / Pzi: ~pesc / E: con¹ + topi după ger Zusammenschmelzen] 1-2 A (se) amesteca cu ceva, formând un singur tot Si: a fuziona. 3-4 A (se) uni strâns. 5-6 A (se) împreuna.

CONTOPI, contopesc, vb. IV. Refl. (Uneori urmat de determinări introduse prin prep. «cu ») A se amesteca cu ceva, formînd un singur tot; a se uni strîns, a se lega împreună, a se împreuna. Ninsoarea de sus a început a se contopi cu tălăzuirile de jos, clădind troiene peste calea ferată. C. PETRESCU, A. 274. ◊ Fig. Mișcarea democrată internațională a femeilor se contopește tot mai mult cu măreața luptă generală a popoarelor pentru pace. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2675. Într-un ceas s-au contopit două destine! GALACTION, O. I 183. În Lara, un amestec misterios domnește, Și binele cu răul în el se contopește. MACEDONSKI, O. I 265. [Lenau] se contopește întotdeauna cu ceea ce vede în natură, dar nu găsește în ea pricină de liniște. IONESCU-RION, C. 90.

CONTOPI vb. IV. refl. A se amesteca cu ceva, formînd un tot; a se uni strîns. [< con- + topi, după lat. confundere, fr. confondre].

CONTOPI vb. tre., refl. a (se) amesteca cu ceva, formând un tot. (după fr. confondre)

A SE CONTOPI mă ~esc intranz. A se uni, formând un tot organic; a se împreuna; a se îmbina; a se confunda. /con- + a (se) topi

A CONTOPI ~esc tranz. A face să se contopească; a împreuna; a îmbina. /con- + a (se) topi

contopì v. 1. a topi la un loc cu altceva; 2. fig. a uni strâns. [Neologism modelat după lat. confundere].

*contopésc v. tr. (con- și topesc). Topesc la un loc, fac fuziune. Fig. În poporu englez îs contopițĭ Normanziĭ cu Saxoniĭ și cu alte popoare.

contopire s. f., g.-d. art. contopirii; pl. contopiri

contopire s. f., g.-d. art. contopirii; pl. contopiri

contopire s. f., g.-d. art. contopirii; pl. contopiri

contopi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contopesc, 3 sg. contopește, imperf. 1 contopeam; conj. prez. 1 sg. să contopesc, 3 să contopească

contopi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contopesc, imperf. 3 sg. contopea; conj. prez. 3 să contopească

contopi vb. → topi

CONTOPIRE s. 1. v. fuzionare. 2. confundare. (~ intereselor noastre.)

CONTOPIRE s. 1. fuzionare, fuziune, unire. (~ unor organizații.) 2. confundare. (~ intereselor noastre.)

CONTOPI vb. 1. v. fuziona. 2. a se confunda. (Interesele lor se ~.)

CONTOPI vb. 1. a fuziona, a se uni. (Două partide care se ~.) 2. a se confunda. (Interesele lor se ~.)

contopi (-pesc, -it), vb. – A amesteca formînd un singur tot, a uni, a împreuna, a amalgama. Format ca fr. confondre, de la vb. a topi, echivalent al lui fondre. Apare începînd din 1860-70 (Odobescu, Hasdeu).

CONTOPIRE s. f. (< contopi < con, cf. fr. co(n) < lat. cum + topi < v. sl. topiti): unire strânsă, lipire (v. și aglutinare). ◊ compunere prin ~: v. compunere.

contopi, contopesc v. t. (deț.) 1. a consuma alimente în grabă. 2. a fuma o țigară în grabă.