CONTÍGUU, -UĂ, contigui, -ue, adj. (Livr.) Care se leagă, se înrudește, se unește cu ceva, care are elemente apropiate, comune cu altceva. [Pr.: -gu-u] – Din fr. contigu, lat. contiguus.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

CONTÍGUU ~ă (~i, ~e) livr. Care are puncte de contact cu altceva; adiacent; conex. [Sil. -gu-u] /<fr. contigu, lat. contiguus
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CONTÍGUU, -UĂ adj. Legat, unit de ceva, care are elemente comune cu altceva; alăturat. [Pron. -gu-u. / cf. fr. contigu, it. contiguo, lat. contiguus].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CONTÍGUU, -UĂ adj. legat, unit de ceva, care are elemente comune cu altceva. (< fr. contigu, lat. contiguus)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

CONTÍGUU adj. adiacent.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

contíguu adj. m. (sil. -gu-u), pl. contígui; f. sg. contíguă (sil. -gu-ă), pl. contígue (sil. -gu-e)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*contíguŭ, -ă adj. (lat. con-tiguus, d. tángere, at-tíngere, a atinge. V. contact). Care atinge, vecin, alăturat: cameră contiguă alteĭa saŭ cu alta. Adv. Alăturea.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink