CONTEMPLATÍV, -Ă, contemplativi,-e, adj. Care contemplă, care este înclinat spre contemplare; visător. ♦ Care se limitează la contemplare, neurmărind vreun scop practic sau, în genere, transformarea realității. ◊ Viață contemplativă = viață consacrată meditației și nu acțiunii. – Din fr. contemplatif, lat. contemplativus.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de IoanSoleriu | Semnalează o greșeală | Permalink

CONTEMPLATÍV ~ă (~i, ~e) 1) Care contemplă; înclinat spre contemplare; meditativ. Spirit ~. 2) Care se reduce la contemplare; limitat de contemplare. Viață ~ă. /<fr. contemplatif
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CONTEMPLATÍV, -Ă adj. Care contemplă; înclinat spre contemplare, visător. [Cf. fr. contemplatif, it. contemplativo].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CONTEMPLATÍV, -Ă adj. care contemplă, înclinat spre visare; meditativ, visător. ◊ care se limitează să contemple, fără vreun scop practic. (< fr. contemplatif, lat. contemplativus)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

CONTEMPLATÍV adj. v. visător.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

contemplatív adj. m., pl. contemplatívi; f. sg. contemplatívă, pl. contemplatíve
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*contemplatív, -ă adj. (lat. contemplativus). Relativ la contemplațiune: studiĭ contemplative. Căruĭa-ĭ place contemplațiunea: spirit contemplativ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink