CONTEMPLÁȚIE, contemplații, s. f. Atitudine, stare a celui care contemplă, faptul de a contempla; meditație. – Din fr. contemplation, lat. contemplatio.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de bogdang | Semnalează o greșeală | Permalink

CONTEMPLÁȚIE ~i f. Stare a celui care contemplă; atitudine admirativă și visătoare. /<fr. contemplation, lat. contemplatio, ~onis
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CONTEMPLÁȚIE s.f. Atitudine de contemplare; stare de reverie; meditație; meditație profundă și îndelungată. [Gen. -iei, var. contemplațiune s.f. / cf. fr. contemplation, it. contemplazione, lat. contemplatio].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CONTEMPLÁȚIE s. f. contemplare; visare. (< fr. contemplation, lat. contemplatio)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

CONTEMPLÁȚIE s. v. visare.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

contempláție s. f. (sil. -ți-e), art. contempláția (sil. -ți-a), g.-d. art. contempláției; pl. contempláții, art. contempláțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*contemplațiúne f. (lat. contemplátio, -ónis). Acțiunea de a contempla. Visare intelectuală. – Și -áție.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink