9 definiții pentru contemperație
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
CONTEMPERAȚIE, contemperații, s. f. Impuls care provine din grația divină și care face să încline voința către un fapt, fără a-l determina însă. – Din fr. contempération, lat. contemperatio.
contemperație sf [At: DN3 / Pl: ~ii / E: fr contempération, lat contemperatio] Impuls presupus a-și avea originea în grația divină și care constă în înclinarea dorinței spre săvârșirea unui fapt, fără a-l determina însă.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CONTEMPERAȚIE, contemperații, s. f. Impuls presupus a-și avea originea în grația divină și care constă în înclinarea voinței către săvârșirea unui fapt, fără a-l determina însă. – Din fr. contempération, lat. contemperatio.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de IoanSoleriu
- acțiuni
CONTEMPERAȚIE s.f. Impuls presupus a proveni de la grația divină și care ar face să încline voința către ceva, fără a o determina însă. [Cf. lat. contemperatio, fr. contempération].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
CONTEMPERAȚIE s. f. impuls presupus a proveni de la grația divină și care ar face să încline voința către ceva, fără a o determina însă. (< fr. contempération, lat. contemperatio)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
CONTEMPERAȚIE ~i f. Impuls către săvârșirea unui fapt considerat a fi generat de grația divină. /<fr. contempération, lat. contemperatio, ~onis
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
contemperație (desp. -ți-e) s. f., art. contemperația (desp. -ți-a), g.-d. art. contemperației; pl. contemperații, art. contemperațiile (desp. -ți-i-)
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
contemperație (-ți-e) s. f., art. contemperația (-ți-a), g.-d. art. contemperației; pl. contemperații, art. contemperațiile (-ți-i-)
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
contemperație s. f. (sil. -ți-e), art. contemperația (sil. -ți-a), g.-d. art. contemperației; pl. contemperații, art. contemperațiile (sil. -ți-i-)
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
- silabație: -ți-e
substantiv feminin (F135) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
contemperație, contemperațiisubstantiv feminin
- 1. Impuls care provine din grația divină și care face să încline voința către un fapt, fără a-l determina însă. MDA2 DEX '09 DN
etimologie:
- contempération MDA2 DEX '09 DEX '98 DN
- contemperatio MDA2 DEX '09 DEX '98 DN