CONTEMPERÁȚIE, contemperații, s. f. Impuls presupus a-și avea originea în grația divină și care constă în înclinarea voinței către săvârșirea unui fapt, fără a-l determina însă. – Din fr. contempération, lat. contemperatio.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de IoanSoleriu | Semnalează o greșeală | Permalink

CONTEMPERÁȚIE ~i f. Impuls către săvârșirea unui fapt considerat a fi generat de grația divină. /<fr. contempération, lat. contemperatio, ~onis
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CONTEMPERÁȚIE s.f. Impuls presupus a proveni de la grația divină și care ar face să încline voința către ceva, fără a o determina însă. [Cf. lat. contemperatio, fr. contempération].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CONTEMPERÁȚIE s. f. impuls presupus a proveni de la grația divină și care ar face să încline voința către ceva, fără a o determina însă. (< fr. contempération, lat. contemperatio)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

contemperáție s. f. (sil. -ți-e), art. contemperáția (sil. -ți-a), g.-d. art. contemperáției; pl. contemperáții, art. contemperáțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink