* CONTĂ sf. Mold. Bucov. Cont, socoteală, seamă: nu-mi place să petrec și să mănînc pe conta altora (GN.).

cóntă, V. cont.

CONTA, contez, vb. I. Intranz. 1. A se încrede în cineva, a se bizui pe cineva sau pe ceva. 2. A reprezenta o valoare, a avea însemnătate. – Din fr. compter, it. contare.

compta v vz conta

cont² sn [At: EMINESCU, N. 80 / V: (înv; după fr) compt, conta, (înv; după it) conto / Pl: ~uri/ E: fr compte, it conto, cf ger Konto] 1 Socoteală scrisă alcătuită din două părți, debit și credit, care exprimă valoric, în ordine cronologică și sistematică, existența și mișcările unui anumit proces economic pe o perioadă de timp determinată. 2 Evidență a acestor operații. 3 (Lpl; îs) Curte de ~uri Instituție superioară de stat însărcinată cu controlul și verificarea cheltuielilor publice. 4 (Îe) A trece Ia (sau în) ~ A înscrie o notă de plată la rubrica datoriilor cuiva. 5 (Îe) A cere (cuiva) ~ A trage pe cineva la răspundere pentru cele spuse sau făcute. 6 (Îe) A da (cuiva) ~ A da cuiva lămuriri asupra faptelor sau socotelilor sale Si: a justifica. 7 (Fig) Seamă. 8 (Îe) A ține ~ (de ceva) A lua ceva în considerare. 9 (Îe) Pe ~ propriu Pe propria răspundere. 10 (Îae) Independent. 11 (Îe) În ~ul (cuiva sau a ceva) Pentru cineva sau ceva. 12 (Fig; în poezia populară; lpl) Complicație. 13 Notă de plată. 14 (Îe) A vinde sau a cumpăra pe ~ A vinde sau a cumpăra pe credit, pe datorie.

cont¹ sm vz conte^[1]

conta [At: GHICA, S. 457 / V: (înv) compta / Pzi: ~tez / E: fr compter, it contare] 1-2 vtr A (se) număra. 3 vt A se bizui pe ceva sau pe cineva. 4 vt A spera în ajutorul cuiva sau a ceva. 5 vi A avea valoare, însemnătate. 6 vi (Înv; cu determinări introduse prin prepoziția cu) A ține seama de cineva.

* CONTA (-tez) vb. intr. 1 A socoti, a calcula ¶ 2 A-și propune ¶ 3 A se bizui, a pune temeiu pe cineva: știu cît pot ~ pe amiciția ta (CAR.) [fr. compter].

CONTA, contez, vb. I. Intranz. 1. A se încrede în cineva, a se bizui pe cineva sau pe ceva, a spera în ajutorul cuiva sau a ceva. 2. A reprezenta o valoare, a avea însemnătate. 3. (Înv.; cu determinări introduse prin prep. „cu”) A ține seama de cineva. – Din fr. compter, it. contare.

CONTA, contez, vb. I. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. «pe») A se încrede în cineva, a se bizui pe cineva sau pe ceva, a spera în ajutorul sau sprijinul cuiva sau a ceva. Agitatorul care vorbește numai el singur și nu dă voie oamenilor să spună ce au de spus, care nu se interesează de părerile acestora, nu poate conta pe succes. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2709. Biata Raluca! auzi, biata fată! să-i strice... tocmai monologul!... [Raluca:] Închipuiește-ți, dragă, tocmai scena pe care contam! CARAGIALE, O. III 8. 2. A reprezenta o valoare, a prezenta o importanță, a avea însemnătate, a intra în calcul. În regimul capitalist omul nu contează. 3. (Învechit, urmat de determinări introduse prin prep. «cu») A ține seamă de cineva. Să-l silim de a conta cu noi. ALECSANDRI, T. 1735.

CONTA, contez, vb. I. Intranz. 1. A se încrede în cineva, a se bizui pe cineva sau pe ceva, a spera în ajutorul cuiva sau a ceva. 2. A reprezenta o valoare a avea însemnătate. 3. (Înv., cu determinări introduse prin prep. « cu » ) A ține seamă de cineva.- Fr. compter.

COMPTA vb. I. v. conta.

CONTA vb. I. intr. 1. A se întemeia, a se baza, a se bizui (pe cineva sau ceva). 2. A avea valoare, importanță, însemnătate. [Var. compta vb. I. / < it. contare, fr. compter].

CONTA vb. intr. 1. a se bizui (pe), a se încrede (în). 2. a avea valoare, însemnătate. 3. a înregistra conturile (1). (< it. contare, fr. compter)

A CONTA ~ez intranz. 1) A pune temei; a se sprijini; a se fonda; a se baza. 2) A reprezenta o anumită valoare; a se impune prin calitățile sale; a valora; a prețui; a face; a consta. /<fr. compter, it. contare

contà v. 1. a socoti; 2. fig. a-și propune: contez a veni mâine; 3. a se încrede în cineva: contez pe tine.

cont n., pl. urĭ (fr. compte, it. conto, d. lat. cómputus, cont, computare, a socoti la un loc. V. acont, scont, deputat, imput). Socoteală, samă: a face contu cheltuĭelilor. Raport, samă: daŭ cont de însărcinarea mea. Pe cont, pe credit, pe datorie. Țin cont, ĭaŭ în samă, ĭaŭ act. Cont curent, contabilitate între doĭ inșĭ dintre care unu primește și dă banĭ p. cel-lalt. Înalta Curte de Conturĭ, așezămînt care verifică conturile administrațiunilor statuluĭ. – Fals compt. În est pop. pe conta mea (ta, luĭ), pe contu meŭ (tăŭ, luĭ), cu baniĭ meĭ (tăĭ, luĭ).

*contéz v. intr. (fr. compter. V. compút). Barb. Mă bazez, mă încred: contez pe tine. Îs luat în seamă, îs numărat, îs considerat: în socotelile marĭ sumele micĭ nu contează. Socotesc, sper, cred: contez să vin mîne.

conta¹ (a ~) (a avea importanță) vb., ind. prez. 3 contează, imperf. 3 pl. contau; conj. prez. 3 să conteze

conta² (a ~) (a se bizui) vb., ind. prez. 1 sg. contez, 3 contează; conj. prez. 1 sg. să contez, 3 să conteze

conta (a ~) vb., ind. prez. 3 contează

conta vb., ind. prez. 1 sg. contez, 3 sg. și pl. contează

contez.

nu contează, Jean boxează, marți și joi se antrenează, nu lovește, dar primește expr. nu-i nimic, n-are importanță.

CONTA vb. 1. v. baza. 2. v. bizui. 3. a interesa, (livr.) a importa. (Ce ~ acest lucru, pe lângă altele mai importante?)

CONTA vb. 1. a se baza, a se bizui, a se fundamenta, a se încrede, a se întemeia, a se sprijini, (înv. și reg.) a se nădăi, (înv.) a se așeza, a se încredința, a se încumeta, a nădăjdui, a se semeți, a se stărui, (fig.) a miza, a se rezema. (Pe ce ~ el ?) 2. a se baza, a se bizui, a se încrede, a se lăsa, a se sprijini. (Pot să ~ pe tine?) 3. a interesa, (livr.) a importa. (Ce ~ acest lucru, pe lîngă altele mai importante?)