CONSUETUDINÁR, -Ă, consuetudinari, -e, adj. (Livr.) Nescris, dar consacrat prin uz, prin datină; cutumiar. [Pr.: -su-e-] – Din consuetudine.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gudovan | Semnalează o greșeală | Permalink

CONSUETUDINÁR, -Ă adj. Nescris, dar consacrat prin uz, prin datină; cutumiar. [Cf. lat. consuetudinarius, fr. consuétudinaire].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CONSUETUDINÁR, -Ă adj. nescris, dar consacrat prin uz, prin datină; cutumiar. (< lat. consuetudinarius, fr. consuétudinaire)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

CONSUETUDINÁR adj. v. cutumiar.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

consuetudinár adj. m. (sil. -su-e-), pl. consuetudinári; f. sg. consuetudináră, pl. consuetudináre
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*consuetudinár, -ă adj. (lat. consuetudinarius, d. consuetúdo, -údinis, obiceĭ). Obișnuit, abitual. Dreptu consuetudinar, obiceĭu pămîntuluĭ. V. obiceĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink