CONSTITÚȚIE, constituții, s. f. 1. Totalitatea particularităților morfologice, funcționale și psihologice ale unui individ; structură fizică generală a corpului omenesc. 2. Lege fundamentală a unui stat, investită cu o forță juridică superioară celorlalte legi, care cuprinde principiile esențiale ale organizării lui, stabilește drepturile și datoriile principale ale cetațenilor, sistemul electoral, organizarea organelor supreme și locale etc., reflectând astfel stadiul de dezvoltare socială, economică și politică la un moment dat a statului respectiv. [Var.: constituțiúne s. f.] – Din fr. constitution, lat. constitutio, -onis.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de IoanSoleriu | Semnalează o greșeală | Permalink

CONSTITÚȚIE¹ ~i f. 1) Mod de constituire a elementelor unui întreg; structură; factură; compoziție; componență. 2) Ansamblu de particularități morfologice, funcționale și psihologice ale unui om. 3) Aspect general; formă exterioară; confirmație; configurație. ~a corpului. [Art. constituția; G.-D. constituției; Sil. -ți-e] /<fr. constitution, lat. constitutio, ~onis
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CONSTITÚȚIE² ~i f. 1) Lege fundamentală a unui stat care determină forma de guvernământ, structura social-economică și politică, modul de organizare și de funcționare a organelor de stat, drepturile esențiale și obligațiile cetățenilor. 2) Broșură care cuprinde această lege. [Art. constituția; G.-D. constituției; Sil. -ți-e] /<fr. constitution, lat. constitutio, ~onis
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CONSTITÚȚIE s.f. I. Structura fizică a unui corp, a unui organism; alcătuire, structură. ♦ Compoziție, ansamblu de elemente care constituie un întreg. II. Lege fundamentală a unui stat, în care sunt consemnate principiile de bază ale organizării lui, drepturile și îndatoririle fundamentale ale cetățenilor, sistemul electoral etc. [Gen. -iei, var. constituțiune s.f. / cf. lat. constitutio, fr. constitution, rus. konstituțiia].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CONSTITÚȚIE s. f. I. 1. totalitatea particularităților morfologice, funcționale și psihologice ale unui individ. 2. conformație; arhitectură (3). II. lege fundamentală a unui stat, care stabilește principiile de bază ale organizării lui, drepturile și îndatoririle fundamentale ale cetățenilor, sistemul electoral, organizarea organelor supreme și locale (< fr. constitution, lat. constitutio)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

CONSTITÚȚIE s. I. conformație, factură, fizic, natură, structură, (înv.) temperament. (De o ~ delicată sau robustă.) II. (POL.) (înv.) statut. (~ lui Cuza.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

constitúție s. f. (sil. -ți-e), art. constitúția (sil. -ți-a), g.-d. art. constitúției; pl. constitúții, art. constitúțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Constitúția (legea fundamentală) (-ți-a) s. propriu f., g.-d. Constitúției
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de liastancu | Semnalează o greșeală | Permalink

*constituțiúne f. (lat. constitútio, -ónis). Compozițiune: constituțiunea aeruluĭ. Complexiune: constituțiune robustă, delicată. Lege fundamentală a unuĭ stat: constituțiunea românească a fost votată la 1866. Fig. Fam. A aplica constituțiunea, a trage o bătaĭe. – Și -úție.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

---

CONSTITÚȚIE (‹ fr., lat.) s. f. I. 1. Totalitatea particularităților morfologice, funcționale și psihologice ale unui individ; este condiționată ereditar de și ontogenetic și determină caracterul reacțiilor față de acțiunea agenților externi; structură, alcătuire. 2. Conformație. II. Legea fundamentală a unui stat, care reflectă stadiul de dezvoltare socială, economică și politică a acestuia la un moment dat, stabilind forma de guvernămînt și organizare statală, precum și drepturile și obligațiile fundamentale ale cetățenilor. Prima c. a fost Constituția americană de la 1787, urmată de Constituția franceză de la 1791. În sec. 19 și la începutul sec. 20, constituția scrisă s-a generalizat în Europa și Asia, iar mai apoi și în Africa. În România, prima c. a fost adoptată la 1866. Au urmat c. de la 1923 și 1938. Alte c. au fost adoptate în anii 1948, 1952, 1965, 1991.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink