CONSONÁNTIC, -Ă, consonantici, -ce, adj. Care ține de consoane, privitor la consoane. – Din germ. konsonantisch.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de Joseph | Semnalează o greșeală | Permalink

CONSONÁNTIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de consoane; propriu consoanelor. Grup ~. /<germ. konsonantisch
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CONSONÁNTIC, -Ă adj. Referitor la consoane. [< fr. consonantique].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CONSONÁNTIC, -Ă adj. referitor la consoane. (< fr. consonantique)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

consonántic adj. m., pl. consonántici; f. sg. consonántică, pl. consonántice
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

---

consonantic, principiu ~, implicarea spontană și inconștientă a intervalicii primare (cvinta*, cvarta*) și, în general, a celei cu funcție normativă (terță* mică) în structura melodiilor de factură premodală și modală*. Atât prin prezența lor în melodie*, ca în unele formații prepentatonice* ce cunosc adevărate succesiuni de „salturi” mari, cât mai ales, prin subiacența lor, în mai toate tipurile de monodie*, c. a fost evocat de cercetările psihologice (Stumpf) și a fost pus la temelia unor explicații privind apariția muzicii (Hornbostel, Curt Sachs, Brăiloiu, Breazul). V. distanțial, principiu.
Sursa: DTM (2010) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink