consonantă sf [At: MAIORESCU, CR. II, 6 / V: (Trs, înv) ~nt / Pl: ~te / E: lat consonans, -tis] (Rar) Consoană (1).

* CONSONANTĂ (pl. -te) sf. 1 Sunet al alfabetului care nu se poate rosti decît sprijinindu-l de o vocală ¶ 2 Semnul scris, litera cu care se reprezintă acest sunet; în limba română sînt 19 consonante: b, c, d, f, g, h, j, l, m, n, p, r, s, ș, t, ț, v, x, și z (afară de cele 3 consonante străine: k, q și w) [lat. consonans].

CONSONANTĂ, consonante, s. f. (Rar) Consoană.

CONSONANTĂ, consonante, s. f. (Rar) Consoană. – Lat. lit. consonans, -ntis.

CONSONANTĂ s.f. (Rar) Consoană. [< lat. consonans, cf. germ. Konsonant, it. consonante].

CONSONANTĂ s. f. consoană. (< germ. Konsonant)

consonantă f. V. consoană.

CONSONANT, -Ă, consonanți, -te, adj. (Muz.; despre acorduri) Care este format din consonanțe (1); armonios. ♦ (Lingv.; despre cuvinte) Care are o terminație asemănătoare cu a altui cuvânt. – Din lat. consonans, -tis, fr. consonant.

consonant¹ sn vz consonantă

consonant², ~ă a [At: MAIORESCU, CR. II, 6 / V: ~sun~ / Pl: ~nți, ~e / E: lat consonans, -tis, fr consonant] 1 (Muz; d. acorduri) Care este format din consonanțe Si: armonios. 2 (D. cuvinte) Care are o terminație asemănătoare cu a altui cuvânt.

consunant, ~ă a vz consonant

* CONSONANT adj. 🎼 Interval ~, care produce o consonanță [fr.].

CONSONANT, -Ă, consonanți, -te, adj. (Muz.; despre acorduri) Care este format din consonanțe (1); armonios. ♦ (Despre cuvinte) Care are o terminație asemănătoare cu a altui cuvânt. – Din lat. consonans, -tis, fr. consonant.

CONSONANT, -Ă, consonanți, -te, adj. (Muz.; despre acorduri, în opoziție cu disonant) Care e format din consonanțe; armonios.

CONSONANT, -Ă, consonanți, -te, adj. (Muz. ; despre acorduri) Care este format din consonante ; armonios. – Fr. consonant (lat. lit. consonans, -ntis).

CONSONANT, -Ă adj. (Muz.; despre acorduri) Format din consonanțe; armonios. ♦ (Despre cuvinte) Care au o terminație asemănătoare. [Cf. lat. consonans, fr. consonant, it. consonante].

CONSONANT, -Ă adj. (muz.; despre intervale, acorduri) format din consonanțe; armonios. ◊ (despre cuvinte) care au o terminație asemănătoare. (< fr. consonant, lat. consonans)

CONSONANT ~tă (~ți, ~te) 1) (despre acorduri) Care produce consonanțe; format din consonanțe; armonios. Acord ~. Interval ~. Fraze ~te. 2) (despre cuvinte) Care are o terminație asemănătoare cu a altui cuvânt. /<lat. consonans, ~ntis, fr. consonant

*consonánt, -ă adj. (lat. cónsonans, -ántis, care sună împreună. V. disonant). Format din consonanțe: acord consonant, cuvinte consonante. S. f., pl. e. Gram. Literă care nu se poate pronunța de cît în unire c’o vocală, ca b, d, n, v ș. a. – Și consoană, f., pl. e (fr. consonne, d. lat. cónsona).

consonantă (înv.) s. f., g.-d. art. consonantei; pl. consonante

consonantă (înv.) s. f., g.-d. art. consonantei; pl. consonante

consonantă s. f. → sonantă

consonantă.

consonant adj. m., pl. consonanți; f. consonantă, pl. consonante

consonant adj. m., pl. consonanți; f. consonantă, pl. consonante

consonant adj. m., pl. consonanți; f. sg. consonantă, pl. consonante

consonantă, consonante s. f. Semn în muzica bisericească psaltică, pus pe lângă o notă spre a-i determina un mod particular de intonare. – Din lat. consonans, -ntis, fr. consonant.

CONSONANTĂ s. v. consoană.

CONSONANTĂ s. (FON.) consoană, (înv.) neglasnică, soglasnică. (Vocale și ~.)

CONSONANT adj. (MUZ.) armonios. (Acord ~.)

CONSONANT adj. (MUZ.) armonios. (Acord ~.)