CONSONÁNT, -Ă, consonanți, -te, adj. (Muz.: despre acorduri) Care este format din consonanțe (1); armonios. ♦ (Despre cuvinte) Care are o terminație asemănătoare cu a altui cuvânt. – Din lat. consonans, -tis, fr. consonant.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de Joseph | Semnalează o greșeală | Permalink

CONSONÁNT ~tă (~ți, ~te) 1) (despre acorduri) Care produce consonanțe; format din consonanțe; armonios. Acord ~. Interval ~. Fraze ~te. 2) (despre cuvinte) Care are o terminație asemănătoare cu a altui cuvânt. /<lat. consonans, ~ntis, fr. consonant
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CONSONÁNT, -Ă adj. (Muz.; despre acorduri) Format din consonanțe; armonios. ♦ (Despre cuvinte) Care au o terminație asemănătoare. [Cf. lat. consonans, fr. consonant, it. consonante].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CONSONÁNT, -Ă adj. (muz.; despre intervale, acorduri) format din consonanțe; armonios. ◊ (despre cuvinte) care au o terminație asemănătoare. (< fr. consonant, lat. consonans)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

CONSONÁNT adj. (MUZ.) armonios. (Acord ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

consonánt adj. m., pl. consonánți; f. sg. consonántă, pl. consonánte
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*consonánt, -ă adj. (lat. cónsonans, -ántis, care sună împreună. V. disonant). Format din consonanțe: acord consonant, cuvinte consonante. S. f., pl. e. Gram. Literă care nu se poate pronunța de cît în unire c´o vocală, ca b, d, n, v ș. a. – Și consoană, f., pl. e (fr. consonne, d. lat. cónsona).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink