CONSOÁNĂ, consoane, s. f. Sunet al vorbirii format din zgomote produse în diferite puncte ale canalului fonator prin închiderea (urmată de deschidere bruscă) sau prin strâmtoarea acestuia; semn grafic, literă care reprezintă un asemenea sunet. – Din fr. consonne, lat. consona.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de dante | Semnalează o greșeală | Permalink

CONSOÁNĂ ~e f. 1) Sunet al vorbirii produs la trecerea curentului de aer prin canalul fonator, în care întâmpină obstacole. 2) Semn grafic care notează un asemenea sunet. [G.-D. consoanei] /<fr. consonne, lat. consona
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CONSOÁNĂ s.f. Sunet format în special din zgomote produse în diferite puncte ale canalului fonator prin închiderea sau strâmtarea acestuia; consonantă; semn grafic, literă care reprezintă un asemenea sunet. [< lat. consona, cf. fr. consonne].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CONSOÁNĂ s. f. sunet format în special din zgomote produse în diferite puncte ale canalului fonator prin închiderea sau strâmtarea acestuia; consonantă. (< fr. consonne, lat. consona)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

CONSOÁNĂ s. (FON.) consonantă, (înv.) neglasnică, soglasnică. (Vocale și ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

consoánă s. f., g.-d. art. consoánei; pl. consoáne
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*consoánă, V. consonántă.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

*consonánt, -ă adj. (lat. cónsonans, -ántis, care sună împreună. V. disonant). Format din consonanțe: acord consonant, cuvinte consonante. S. f., pl. e. Gram. Literă care nu se poate pronunța de cît în unire c´o vocală, ca b, d, n, v ș. a. – Și consoană, f., pl. e (fr. consonne, d. lat. cónsona).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink