CONSISTORIU, consistorii, s. n. 1. Adunare de cardinali convocată de papă. 2. Adunare de pastori sau de rabini. 3. Organ administrativ și disciplinar în conducerea unor biserici. – Din lat. consistorium, fr. consistoire.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de MihaelaStan | Semnalează o greșeală | Permalink

CONSISTÓRIU ~i n. 1) Organ administrativ și disciplinar în conducerea unor biserici. 2) Adunare de cardinali, convocată de Papa de la Roma. [Sil. -to-riu] /<lat. consistorium, fr. consistoire
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CONSISTÓRIU s.n. 1. Consiliu al împăraților romani. ♦ Loc unde se ținea acest consiliu. 2. Instanță judecătorească ecleziastică. ♦ Consiliu al cardinalilor, prezidat de papă. ♦ Adunare care conduce treburile religioase ale unui cult, ale unei confesiuni etc. [Pron. -riu. / < lat. consistorium – adunare, cf. fr. consistoire, germ. Konsistorium, it. consistorio].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CONSISTÓRIU s. n. 1. consiliu al împăraților romani. ◊ locul unde se ținea. 2. instanță judecătorească ecleziastică. ◊ consiliu al cardinalilor, prezidat de papă. ◊ adunare care conduce treburile religioase ale unui cult, ale unei confesiuni etc. (< lat. consistorium, fr. consistoire)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

CONSISTÓRIU s. (BIS.) (înv.) ordinariat. (Un ~ catolic.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

consistóriu s. n. [-riu pron. -rĩu], art. consistóriul; pl. consistórii, art. consistóriile (sil. -ri-i-)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*consistóriŭ n. (lat. consistorium, d. consistere, a ședea împreună). Tribunal bisericesc ortodox. Adunare de cardinali catolicĭ saŭ de preuțĭ [!] protestanțĭ. Consiliŭ religios jidănesc. V. sinedriŭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink