CONSÉNS, consensuri, s. n. Înțelegere, acord, identitate de păreri. – Din lat. consensus.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
RACAI
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CONSÉNS ~uri n. Stare care rezultă din comunitatea sau coincidența de sentimente, idei, intenții etc. ale unor persoane sau ale unor comunități; stare caracterizată de concepții comune asupra unor chestiuni; înțelegere. /<lat. consensus
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CONSÉNS s.n. Înțelegere, acord, identitate de păreri, armonie. [< lat. consensus].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CONSÉNS s. n. înțelegere deplină, acord, identitate de opinii. (< lat., fr. consensus)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CONSÉNS s. v. acord.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
Consens ≠ dezacord, disensiune
Sursa: Antonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
conséns s. n., pl. consénsuri
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
conséns s.n. (pol.) (Termen des folosit după dec. 1989; uneori ironic) Înțelegere la care se ajunge fără ca vreuna dintre părți să se opună ◊ „Domnul Iliescu are dreptate: grevelor le lipsește consensul. E nevoie de o planificare riguroasă pe trimestre, deci și cincinală a grevelor.” R.l. 18 VIII 93 p. 1. ◊ „În acest moment critic primordial este consensul național.” R.l. 8 IX 93 p. 9 (din fr. consensus)
Sursa: DCR2
(1997)
|
Furnizată de Editura Logos |
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink