consacrare sf [At: MAIORESCU, D. II, 125 / Pl: ~rări / E: fr consacra] 1 Punere la dispoziție. 2 Dăruire. 3 Dedicare. 4 Consfințire. 5 Sfințire. 6 (Spc) Stabilire a capacității, a meritelor deosebite ale cuiva într-un anumit domeniu.

CONSACRARE s.f. Acțiunea de a (se) consacra și rezultatul ei; consfințire, stabilire; consacrație. ♦ Dedicare. [< consacra].

CONSACRARE s. f. acțiunea de a (se) consacra; dedicare. ◊ consfințire, stabilire; (spec.) confirmare, recunoaștere a capacității, a meritelor cuiva într-un anumit domeniu. (< consacra)

CONSACRARE s. f. Acțiunea de a consacra.

*consacrațiúne f. (d. a consacra; fr. consécration, lat. consecratio). Acțiunea de a consacra. – Și -áție, dar ob. -áre.

consacrare (desp. -sa-cra-) s. f., g.-d. art. consacrării; pl. consacrări

consacrare (-sa-cra-) s. f., g.-d. art. consacrării; pl. consacrări

consacrare s. f. (sil. -cra-), g.-d. art. consacrării; pl. consacrări

CONSACRARE s. 1. v. consfințire. 2. v. confirmare. 3. v. târnosire. 4. dedicare, destinare, devotare, închinare. (~ vieții sale unei cauze nobile.)

CONSACRARE s. 1. consfințire, fixare, stabilire, statornicire, (înv.) sfințire. (~ unui obicei.) 2. (JUR.) confirmare, consfințire, întărire, ratificare, sancționare, sancțiune, validare, (înv.) sacrare. (~ a unei legi.) 3. (BIS.) sfeștanie, sfințire, tîrnoseală, tîrnosire, (înv.) obnovlenie, rodină, sfințenie, tîrnosanie, tîrnositură. (~ unei biserici.) 4. dedicare, destinare, devotare, închinare. (~ vieții sale unei cauze nobile.)