6 definiții pentru «conotativ»   declinări

CONOTATÍV, -Ă, conotativi, -e, adj. (Despre sensul cuvintelor) Suplimentar față de denotația cuvântului; care este rezultat din experiența personală, din context; figurat. ♦ (Despre stil) Care este dominat de conotații. — Din fr. connotatif.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CONOTATÍV, -Ă, conotativi, -e, adj. (Despre sensul cuvintelor) Suplimentar față de denotația cuvântului; care este rezultat din experiența personală, din context; figurat. ♦ (Despre stil) Care este dominat de conotații. – Din fr. connotatif.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

*conotatív adj. m., pl. conotatívi; f. conotatívă, pl. conotatíve
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

CONOTATÍV, -Ă adj. Referitor la conotație: (despre sensul cuvintelor) cu valoare suplimentară, care reiese din condițiile sociale sau locale, ale mesajului. [< fr. connotativ].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CONOTATÍV, -Ă adj. referitor la conotație; (despre sensul cuvintelor) suplimentar față de denotația cuvântului; reieșind din experiența personală, din context; figurat. ◊ (despre stil) dominat de conotații. (< fr. connotatif)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

conotatív adj. m., pl. conotatívi; f. sg. conotatívă, pl. conotatíve
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink