3 definiții pentru conjurator
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
conjurator, ~oare smf [At: ȘINCAI, HR. I, 347/30 / V: ~ngiu~ / Pl: ~i, ~oare / E: fr conjurateur] (Înv) Conjurat.
conjurator m. 1. cel ce formează sau conduce o conjurațiune; 2. pretins vrăjitor.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
congiurator, ~oare smf vz conjurator
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Intrare: conjurator
| substantiv masculin (M1) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular |
| |
| plural |
| ||
| substantiv feminin (F103) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular |
| |
| plural |
| ||
| substantiv masculin (M1) | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular |
| |
| plural |
| ||
| substantiv feminin (F103) | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular |
| |
| plural |
| ||
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)