CONJURÁ, conjúr, vb. I. 1. Tranz. A ruga cu stăruință; a implora. 2. Intranz. (Rar) A conspira, a unelti; a complota. – Din fr. conjurer, lat. conjurare.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

A CONJURÁ conjúr 1. tranz. (persoane) A ruga în mod stăruitor și cu umilință; a implora. 2. intranz. A urzi o conjurație; a unelti; a complota; a conspira. /<fr. conjurer, lat. conjurare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CONJURÁ vb. I. 1. tr. A ruga stăruitor, a implora. 2. intr. (Rar) A complota, a conspira. [P.i. conjúr. / < fr. conjurer, cf. lat. coniurare].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CONJURÁ vb. I. tr. a ruga stăruitor; a implora. II. intr. a complota, a conspira. (< fr. conjurer, lat. coniurare)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

CONJURÁ vb. 1. v. implora. 2. v. complota.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

conjurá vb., ind. prez. 1 sg. conjúr, 3 sg. și pl. conjúră
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*conjúr, a -á v. tr. (lat. conjúro, -áre. V. jur). Rog cu insistență: te conjur să facĭ asta. Fac farmece orĭ rugăcĭunĭ ca să alung: a-l conjura pe dracu. Fig. Evit o nenorocire care amenință: a conjura furtuna. Hotărăsc serios executarea unuĭ lucru: a conjura peirea [!] dușmanilor. V. intr. Conspir, complotez: Catilina a conjurat contra republiciĭ. V. refl. Mă unesc ca să conjur.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink