conjunctiv, ~ă [At: MAIORESCU, L. 48 / Pl: ~i, ~e / E: fr conjunctif, lat conjunctivus] 1 a Care unește. 2 a (Blg; îs) Țesut ~ Țesut de susținere a corpului omului și al animalelor, care leagă celelalte țesuturi între ele și care este format din fibre și din substanță intercelulară. 3-4 a (Grm; șîs Modul ~) (Mod personal) care exprimă o acțiune posibilă sau realizabilă. 5 a (Înv) Conjunct (1). 6 a (Flz; îs) Judecată ~ă Judecată afirmativă în care un subiect se arată cu mai multe predicate.

CONJUNCTIV, -Ă, conjunctivi, -e, adj. 1. Care leagă, unește. ◊ Țesut conjunctiv = țesut protector din. corpul omului și al animalelor care leagă celelalte – țesuturi între ele. Țesutul conjunctiv... intră în structura aproape a tuturor organelor corpului. ANATOMIA 26. 2. (Gram., în expr.) Modul conjunctiv (și substantivat, n.) = mod personal care exprimă o acțiune realizabilă sau ireală. Conjunctivul e un mod personal. 3. (Învechit) Conjunct. Mîntuia de spus pe de rost, răpede și fără greș... pronumele conjunctive de dativ și acuzativ. CREANGĂ, A. 84.

CONJUNCTIV, -Ă adj. 1. Care unește, care leagă. ◊ Țesut conjunctiv = țesut protector care unește între ele organele sau țesuturile. 2. Mod conjunctiv (și s.n.) = mod personal al verbului care exprimă o acțiune realizabilă. [< lat. coniunctivus, cf. fr. conjonctif].

CONJUNCTIV, -Ă adj. 1. care unește, leagă. ♦ țesut ~ = țesut de susținere și de protecție care leagă între ele celelalte țesuturi. 2. mod ~ (și s. n.) = mod personal al verbului, care exprimă o acțiune realizabilă: subjonctiv. (după fr. conjonctif, lat. coniuctivus)

CONJUNCTIV ~ă (~i, ~e) Care leagă; care unește ceva. ◊ Țesut ~ țesut care leagă între ele celelalte țesuturi și organe. Mod ~ mod personal al verbului care exprimă o acțiune posibilă, realizabilă. /<fr. conjonctif, lat. conjunctivus

conjunctiv a. Gram. se zice de particule cari servă a uni o vorbă cu alta, un sens cu altul: ex. și, nici; pronume conjunctiv, care servă a lega o parte a frazei cu un nume sau pronume precedent: Dumnezeu, care este atotputernic. ║ n. modul care exprimă o posibilitate și e redat prin conjuncțiunea să.

*conjunctív, -ă adj. (lat. conjunctivus, d. conjúngere, a uni. V. ajung). Gram. Conjuncțional. Conjunctival. S. n., pl. e. Un mod al propozițiuniĭ dependente care arată lucrarea ca ceva nesigur, îndoĭos, posibil, ca: se poate să vie, doresc să vie (numit și subjunctiv). Anat. Care acopere globu ochĭuluĭ în față și-l lipește de pleoape: țesătura (saŭ membrana) conjunctivă (saŭ numaĭ conjunctiva).

*conjuncționál, -ă adj. (după conjuncțiune. Cp. cu adițional). Gram. Relativ la conjuncțiune. Locuțiune conjuncțională, care ține loc de conjuncțiune, ca: cu toate că îld. deși. – Se zice și conjunctiv. V. prepozițional.

conjunctiv¹ (desp. -junc-tiv) adj. m. (mugur ~), pl. conjunctivi; f. conjunctivă (membrană ~), pl. conjunctive

+conjunctiv² (mod) (desp. -junc-tiv) s. n., (forme) pl. conjunctive

conjunctiv (-junc-tiv) adj. m., pl. conjunctivi; f. conjunctivă, pl. conjunctive

conjunctiv adj. m. (sil. -junc-), pl. conjunctivi; f. sg. conjunctivă, pl. conjunctive

conjunctiv

conjunctiv.

CONJUNCTIV adj., s. (GRAM.) subjonctiv, (înv.) plecător, supuitor. (Modul ~; verb la ~.)

CONJUNCTIV adj., s. (GRAM.) subjonctiv, (înv.) plecător, supuitor. (Modul ~; verb la ~.)

CONJUNCTIV s. n. (< lat. conjunctivus, cf. fr. conjonctif): mod al verbului (personal, predicativ, mixt) care exprimă o posibilitate reală (prin timpul prezent) și o posibilitate realizabilă (prin timpul perfect). Este alcătuit la prezent din formele de prezent indicativ ale verbului de conjugat (modificate numai la persoana a III-a), precedate de morfemul segmental să, de origine conjuncțională (marcă modală și element introductiv în relația de subordonare), iar la perfect din structura invariabilă să fi a auxiliarului morfologic, urmată de participiul invariabil al verbului de conjugat: să zic, să zici, să zică, să zicem, să ziceți, să zică – să fi zis. ◊ ~ prospectiv: c. care exprimă o acțiune îndreptată spre viitor, ca în exemplul „E bine¹ / să se ducă neapărat acolo”² /. ◊ ~ potențial: c. care exprimă posibilitatea realizării unei acțiuni, fără a preciza dacă aceasta se realizează sau nu. Este caracteristic propoziției potențiale: „Să parcurg eu distanța asta,¹ / ar fi ceva!”² /. ◊ ~ concesiv: c. care exprimă o concesie. Este caracteristic propoziției circumstanțiale concesive, introdusă prin conjuncția să: „Să spună orice,¹ /eu tot nu-l cred”² /. ◊ ~ deliberativ: c. care exprimă o deliberare, ca în exemplul „Să merg acolo cu ei,¹ / să nu merg?”² /. ◊ ~ hortativ: c. care exprimă un îndemn, care are valoare de imperativ, ca în exemplele „Să cântăm și noi ca frunza” (B. P. Hasdeu); „Să țineți minte, copii,...” (Z. Stancu).