2 intrări
31 de definiții
din care- explicative (18)
- morfologice (7)
- relaționale (4)
- etimologice (1)
- specializate (1)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
CONJUGARE, conjugări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) conjuga și rezultatul ei. 2. Flexiunea verbului. ♦ Categorie de verbe cu aceeași terminație la infinitiv, care se conjugă în mod asemănător. 3. Fig. Îmbinare, împletire. 4. (Biol.) Forma cea mai simplă de fecundație, care constă în unirea temporară a două microorganisme. – V. conjuga.
conjugare sf [At: DA / Pl: ~gări / E: conjuga] 1 (Grm) Acțiune prin care se modifică formele unui verb după persoană, timp, mod și diateză Si: (înv) conjugație, flexiune. 2 Categorie de verbe cu aceeași terminație la infinitiv, care se conjugă în mod asemănător. 3 (Fig) Unire. 4 (Blg) Forma cea mai simplă de fecundație, care constă în unirea temporară a doi indivizi (la infuzori) sau a două celule (la unele alge), urmată de un schimb reciproc de substanțe nucleare.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CONJUGARE, conjugări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) conjuga și rezultatul ei. 2. Flexiunea verbului. ♦ Categorie de verbe cu aceeași terminație la infinitiv, care se conjugă în mod asemănător. 3. Fig. Îmbinare, împletire. 4. (Biol.) Forma cea mai simplă de fecundație, care constă în unirea temporară a doi indivizi (la infuzori) sau a două celule (la unele alge), urmată de un schimb reciproc de substanțe nucleare. – V. conjuga.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de Joseph
- acțiuni
CONJUGARE, conjugări, s. f. Acțiunea de a (s e) conjuga și rezultatul ei. 1. (Gram.) Modificarea formelor unui verb după persoană, număr, timp, mod și diateză, într-o înșirare metodică; flexiunea verbului. Conjugarea verbULui «a fi» este neregulată. ♦ Categorie de verbe cu aceeași terminație la infinitiv, care se conjugă în mod asemănător. Conjugarea a IV-a. 2. (Biol.) Forma cea mai simplă de fecundație la infuzori, prin unirea temporară a doi indivizi, urmată de un schimb reciproc de substanțe nucleare. 3. (Rar) Îmbinare, împletire. Securitatea Europei trebuie să se bazeze nu pe opunerea țărilor Europei occidentale țărilor Europei răsăritene, ci pe conjugarea eforturilor tuturor țărilor europene. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2832.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CONJUGARE s.f. 1. Totalitatea formelor flexionare ale unui verb. ♦ Fiecare dintre categoriile în care se împart verbele după terminația infinitivului. 2. (Rar) Îmbinare, unire. 3. (Bot.) Unirea gameților în procesul de fecundare. ♦ Mod de fecundație la infuzori prin unirea temporară a doi indivizi, urmată de un schimb reciproc de substanțe nucleare. ♦ Unirea cromozomilor în timpul meiozei. [<conjuga].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
CONJUGARE s. f. 1. acțiunea de a (se) conjuga. ◊ flexiunea verbului. ◊ fiecare dintre categoriile în care se împart verbele după terminația infinitivului. 2. îmbinare, unire. 3. mod de înmulțire sexuală în care prin fuzionarea a doi gameți rezultă zigotul. ◊ împerechere a cromozomilor în cursul meiozei. (< conjuga)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
CONJUGARE ~ări f. 1) v. A CONJUGA și A SE CONJUGA. 2) Categorie la verbe cu aceeași terminație la infinitiv care se conjugă în mod asemănător. 3) biol. (la infuzori, la unele alge) Mod de înmulțire bazat pe un schimb de substanță nucleară. ~ bacteriană. /< a conjuga
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
conjugare f. Gram. totalitatea formelor verbale după voci, moduri, timpuri, numere și persoane.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CONJUGA, conjug, vb. I. 1. Tranz. A modifica formele unui verb după persoană, timp, mod și diateză. ♦ Refl. (Despre verbe) A fi flexibil. 2. Refl. Fig. A se îmbina, a se împleti, a se uni. – Din fr. conjuguer, lat. conjugare.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
CONJUGA, conjug, vb. I. 1. Tranz. A modifica formele unui verb după persoană, timp, mod și diateză. ♦ Refl. (Despre verbe) A fi flexibil. 2. Refl. Fig. A se îmbina, a se împleti, a se uni. – Din fr. conjuguer, lat. conjugare.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de Joseph
- acțiuni
conjuga [At: PANN, E. V. 21/8 / Pzi: ~jug / E: fr conjuguer, lat conjugare] 1 vt (Iuz) A uni prin căsătorie. 2 vt (Grm) A modifica formele unui verb după persoană, timp, mod, diateză. 3 vr (D. verbe) A fi flexibil. 4 vr (Fig) A se îmbina.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CONJUGA, conjug, vb. I. 1. Tranz. (Gram.) A modifica formele unui verb după persoană, număr, timp, mod și diateză, într-o înșirare metodică. A conjuga un verb neregulat. ◊ Refl. (Despre verbe) A fi flexibil (după persoană, număr, timp etc.). Verbul «a avea» se conjugă la toate timpurile și la toate modurile. 2. Refl. (Rar) A se uni, a se îmbina, a se împleti. Stive de porumb și străvechi morminte se înșiră pe deasupra cîmpiei... și se conjugă între ele. BOGZA, C. O. 390.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CONJUGA vb. I. 1. tr., refl. (Despre verbe) A(-și) modifica formele după persoană, număr, timp, mod și diateză. 2. tr., refl. (Fig.; rar) A (se) uni, a (se) îmbina, a (se) împleti. [P.i. conjug. / < fr. conjuguer, cf. lat. coniugare].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
CONJUGA vb. tr., refl. 1. (despre verbe) a (se) modifica după persoană, număr, timp, mod și diateză. 2. a (se) uni, a (se) îmbina, a (se) împleti. (< fr. conjuguer, lat. coniugare)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
A SE CONJUGA se conjugă intranz. 1) (despre verbe) A se modifica după categoriile gramaticale specifice (mod, timp, persoană, număr și diateză). 2) fig. A se uni într-o anumită ordine. /<fr. conjuguer, lat. conjugare
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
A CONJUGA conjug tranz. A face să se conjuge. /<fr. conjuguer, lat. conjugare
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
conjugà v. Gram. a reuni sau rosti în ordine gramaticală diferitele forme ale unui verb.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
*conjúg, a -á v. tr. (lat. cónjugo, -áre, d. con-, împreună, și jugare, a uni. V. jug, înjug, ajung). Gram. Schimb un verb după formă, mod, timp, număr saŭ persoană, precum: fac, facĭ, face.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
*conjugațiúne f. (lat. conjugátio, -ónis). Gram. Modu de a conjuga un verb. Clasă de verbe cu aceĭașĭ terminațiune la infinitiv. – Și -áție, dar ob. -áre.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
conjugare s. f., g.-d. art. conjugării; pl. conjugări
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
conjugare s. f., g.-d. art. conjugării; pl. conjugări
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
conjugare s. f., g.-d. art. conjugării; pl. conjugări
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
conjugare, -gări.
- sursa: IVO-III (1941)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
conjuga (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. conjug, 2 sg. conjugi, 3 conjugă; conj. prez. 1 sg. să conjug, 3 să conjuge
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
conjuga (a ~) vb., ind. prez. 3 conjugă
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
conjuga vb., ind. prez. 1 sg. conjug, 3 sg. și pl. conjugă
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
CONJUGARE s. v. îmbinare, împletire, unire.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
conjugare s. v. ÎMBINARE. ÎMPLETIRE. UNIRE.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
CONJUGA vb. v. îmbina, împleti, uni.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
conjuga vb. v. ÎMBINA. ÎMPLETI. UNI.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare etimologice
Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
conjuga (conjug, conjugat), vb. – 1. A modifica formele unui verb. – 2. A se combina, a se uni. Lat. coniugare (sec. XIX), asimilat lui a înjuga. – Der. conjugal, adj., din fr. conjugal.
- sursa: DER (1958-1966)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare specializate
Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.
CONJUGARE s. f. (< conjuga < fr. conjuguer, cf. lat. conjugare): 1. modificare a formei verbelor în raport cu categoriile gramaticale de persoană, număr, timp, mod și diateză. 2. categorie, clasă sau grupă de verbe rezultată dintr-o clasificare al cărei criteriu este terminația sau sufixul infinitivului scurt. Astfel: conjugarea I: grupă de verbe terminate la infinitivul scurt în -a (cânta); conjugarea a II-a: grupă de verbe terminate la infinitivul scurt în -ea (tăcea); conjugarea a III-a: grupă de verbe terminate la infinitivul scurt în -e (face); conjugarea a IV-a: grupă de verbe terminate la infinitivul scurt în -i sau -î (veni, coborî).
- sursa: DTL (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
substantiv feminin (F113) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
verb (VT13) Surse flexiune: DOR | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
|
conjugare, conjugărisubstantiv feminin
- 1. Acțiunea de a (se) conjuga și rezultatul ei. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- 2. Modificarea formelor unui verb după persoană, număr, timp, mod și diateză, într-o înșirare metodică; flexiunea verbului. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
- Conjugarea verbului «a fi» este neregulată. DLRLC
- 2.1. Categorie de verbe cu aceeași terminație la infinitiv, care se conjugă în mod asemănător. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
- Conjugarea a IV-a. DLRLC
-
-
-
- Securitatea Europei trebuie să se bazeze nu pe opunerea țărilor Europei occidentale țărilor Europei răsăritene, ci pe conjugarea eforturilor tuturor țărilor europene. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2832. DLRLC
-
- 4. Forma cea mai simplă de fecundație, care constă în unirea temporară a două microorganisme. DEX '09 DLRLC DN
- 4.1. Unirea gameților în procesul de fecundare. DN
- 4.2. Unirea cromozomilor în timpul meiozei. DN
-
etimologie:
- conjuga DEX '09 DEX '98
conjuga, conjugverb
- 1. A modifica formele unui verb după persoană, timp, mod și diateză. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
- A conjuga un verb neregulat. DLRLC
- 1.1. (Despre verbe) A fi flexibil. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Verbul «a avea» se conjugă la toate timpurile și la toate modurile. DLRLC
-
-
-
- Stive de porumb și străvechi morminte se înșiră pe deasupra cîmpiei... și se conjugă între ele. BOGZA, C. O. 390. DLRLC
-
etimologie:
- conjuguer DEX '09 DEX '98 DN
- conjugare DEX '09 DEX '98 DN