CONJUGÁRE, conjugări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) conjuga și rezultatul ei. 2. Flexiunea verbului. ♦ Categorie de verbe cu aceeași terminație la infinitiv, care se conjugă în mod asemănător. 3. Fig. Îmbinare, împletire. 4. (Biol.) Forma cea mai simplă de fecundație, care constă în unirea temporară a doi indivizi (la infuzori) sau a două celule (la unele alge), urmată de un schimb reciproc de substanțe nucleare. – V. conjuga.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de Joseph | Semnalează o greșeală | Permalink

CONJUGÁRE ~ări f. 1) v. A CONJUGA și A SE CONJUGA. 2) Categorie la verbe cu aceeași terminație la infinitiv care se conjugă în mod asemănător. 3) biol. (la infuzori, la unele alge) Mod de înmulțire bazat pe un schimb de substanță nucleară. ~ bacteriană. /< a conjuga
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CONJUGÁRE s.f. 1. Totalitatea formelor flexionare ale unui verb. ♦ Fiecare dintre categoriile în care se împart verbele după terminația infinitivului. 2. (Rar) Îmbinare, unire. 3. (Bot.) Unirea gameților în procesul de fecundare. ♦ Mod de fecundație la infuzori prin unirea temporară a doi indivizi, urmată de un schimb reciproc de substanțe nucleare. ♦ Unirea cromozomilor în timpul meiozei. [<conjuga].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CONJUGÁRE s. f. 1. acțiunea de a (se) conjuga. ◊ flexiunea verbului. ◊ fiecare dintre categoriile în care se împart verbele după terminația infinitivului. 2. îmbinare, unire. 3. mod de înmulțire sexuală în care prin fuzionarea a doi gameți rezultă zigotul. ◊ împerechere a cromozomilor în cursul meiozei. (< conjuga)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

CONJUGÁRE s. v. îmbinare, împletire, unire.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

conjugáre s. f., g.-d. art. conjugării; pl. conjugări
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CONJUGÁ, conjúg, vb. I. 1. Tranz. A modifica formele unui verb după persoană, timp, mod și diateză. ♦ Refl. (Despre verbe) A fi flexibil. 2. Refl. Fig. A se îmbina, a se împleti, a se uni. – Din fr. conjuguer, lat. conjugare.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de Joseph | Semnalează o greșeală | Permalink

A CONJUGÁ conjúg tranz. A face să se conjuge. /<fr. conjuguer, lat. conjugare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE CONJUGÁ se conjúgă intranz. 1) (despre verbe) A se modifica după categoriile gramaticale specifice (mod, timp, persoană, număr și diateză). 2) fig. A se uni într-o anumită ordine. /<fr. conjuguer, lat. conjugare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CONJUGÁ vb. I. 1. tr., refl. (Despre verbe) A(-și) modifica formele după persoană, număr, timp, mod și diateză. 2. tr., refl. (Fig.; rar) A (se) uni, a (se) îmbina, a (se) împleti. [P.i. conjúg. / < fr. conjuguer, cf. lat. coniugare].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CONJUGÁ vb. tr., refl. 1. (despre verbe) a (se) modifica după persoană, număr, timp, mod și diateză. 2. a (se) uni, a (se) îmbina, a (se) împleti. (< fr. conjuguer, lat. coniugare)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

CONJUGÁ vb. v. îmbina, împleti, uni.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

conjugá (conjúg, conjugát), vb. – 1. A modifica formele unui verb. – 2. A se combina, a se uni. Lat. coniugare (sec. XIX), asimilat lui a înjuga. – Der. conjugal, adj., din fr. conjugal.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

conjugá vb., ind. prez. 1 sg. conjúg, 3 sg. și pl. conjúgă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*conjúg, a -á v. tr. (lat. cónjugo, -áre, d. con-, împreună, și jugare, a uni. V. jug, înjug, ajung). Gram. Schimb un verb după formă, mod, timp, număr saŭ persoană, precum: fac, facĭ, face.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

*conjugațiúne f. (lat. conjugátio, -ónis). Gram. Modu de a conjuga un verb. Clasă de verbe cu aceĭașĭ terminațiune la infinitiv. – Și -áție, dar ob. -áre.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink