CÓNIC, -Ă, conici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care are forma unui con², privitor la con². 2. S. f. Curbă rezultată din intersectarea unui con² circular cu un plan. – Din fr. conique.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de Joseph | Semnalează o greșeală | Permalink

CÓNIC ~că (~ci, ~ce) Care are formă de con. /<fr. conique
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CÓNIC, -Ă adj. În formă de con. [< fr. conique].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CÓNIC, -Ă I. adj. în formă de con, referitor la con. II. s. f. curbă rezultată prin intersecția unei suprafețe conice cu un plan. (< fr. conique)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

cónic adj. m., pl. cónici; f. sg. cónică, pl. cónice
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*cónic, -ă adj. (vgr. konikós). De forma conuluĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink