CONGRUÉNȚĂ, congruențe, s. f. 1. Acord, concordanță, coincidență. ♦ (Mat.) Relație care există între două numere întregi când diferența lor este multiplul unui număr întreg. 2. Însușirea de a fi congruent. [Pr.: -gru-en-] – Din fr. congruence, lat. congruentia.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de Joseph | Semnalează o greșeală | Permalink

CONGRUÉNȚĂ ~e f. Caracter congruent; coincidență; concordanță. ~a figurilor. [Sil. -gru-en-] /<fr. congruence, lat. congruentia
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CONGRUÉNȚĂ s.f. Acord, concordanță; coincidență. ♦ Relație care arată că două numere sunt congruente în raport cu un anumit divizor comun. ♦ Egalitate a figurilor geometrice. [Cf. fr. congruence, it. congruenza, lat. congruentia].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CONGRUÉNȚĂ s. f. 1. însușirea de a fi congruent; potrivire deplină. ♦ (mat.) relație de ~ = relație dintre două numere întregi congruente. ◊ acord între gândurile, sentimentele, convingerile cuiva în comportamemtul său. 2. acord între subiect și predicat. 3. (med.) calitate a unei anastomoze ale cărei părți se împreună perfect. (< fr. congruence, lat. congruentia)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

CONGRUÉNȚĂ s. v. coincidență, concordanță, echivalență.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Congruență ≠ incongruiență, necongruiență
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

congruénță s. f. (sil. -gru-en-), g.-d. art. congruénței; pl. congruénțe
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*congruénță f. (lat. congruentia). Calitatea de a fi congruent (potrivire): congruența gestuluĭ cu vorba.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink