CONGREGAȚIE, congregații, s. f. (În Biserica catolică) 1. Ordin monahal. ♦ Ramură a unui ordin monahal; mănăstire filială. 2. Confrerie alcătuită din clerici și din laici. 3. Departament în organizația centrală a Vaticanului, condus de un cardinal. 4. Ședință de studiu a sinoadelor generale; p. ext. adunare religioasă. – Din fr. congrégation, lat. congregatio.

congregație sf [At: STAMATI, D. / V: (înv) ~iune / Pl: ~ii / E: fr congrégation, lat congregatio, -onis] 1 (Trs; ltî) Consiliu. 2 (Îbrc) Ordin monahal. 3 Organizație catolică, alcătuită din clerici și laici, fondată pe principii religioase. 4 Departament în organizația centrală a Vaticanului, condus de un cardinal. 5 Ședință de studiu a sinoadelor generale. 6 (Pex) Adunare religioasă. 7 (Îbrc) Mănăstire filială.

CONGREGAȚIE, congregații, s. f. (În biserica catolică) 1. Ordin monahal. ♦ Ramură a unui ordin monahal; mănăstire filială. 2. Organizație religioasă catolică, alcătuită din clerici și din laici în scopul intensificării propagandei religioase. 3. Departament în organizația centrală a Vaticanului, condus de un cardinal. 4. Ședință de studiu a sinoadelor generale; p. ext. adunare religioasă. – Din fr. congrégation, lat. congregatio.

CONGREGAȚIE, congregații, s. f. (În organizarea monahală catolică) Totalitatea călugărilor și călugărițelor care aparțin aceluiași ordin religios. – Pronunțat: -ți-e.

CONGREGAȚIE s.f. 1. Reuniune de călugări și călugărițe catolice aparținînd aceluiași ordin religios. 2. Adunare de prelați însărcinată de papă cu examinarea unor anumite chestiuni, situații etc. 3. Departament în organizarea centrală a Vaticanului, condus de un cardinal. 4. Ședință a sinoadelor generale; (p. ext.) adunare religioasă. [Gen. -iei, var. congregațiune s.f. / cf. fr. congrégation, it. congregazione, lat. congregatio – reunire].

CONGREGAȚIE s. f. (în biserica catolică) 1. ordin monahal ◊ ramură a unui asemenea ordin. 2. confrerie din clerici și laici, în scopul intensificării propagandei religioase. 3. adunare de prelați pentru examinarea unor anumite chestiuni, situații etc. 4. departament al curiei papale, condus de un cardinal. 5. ședință de studiu la un conciliu; (p. ext.) adunare religioasă. (< fr. congrégation, lat. congregatio)

CONGREGAȚIE ~i f. (la catolici) 1) Asociație a călugărilor care aparține aceluiași ordin. 2) Departament în organizația centrală a Vaticanului, condus de un cardinal. 3) Adunare a clericilor. [Art. congregația; G.-D. congregației; Sil. -ți-e] /<fr. congrégation, lat. congregatio, ~onis

congregațiune sf vz congregație

CONGREGAȚIUNE s.f. v. congregație.

congregați(un)e f. 1. corp de mai multe persoane religioase sau laice trăind sub aceeaș regulă; 2. asociațiune religioasă.

*congregațiúne f. (lat. congregátio, -ónis, d. grex, gregis, turmă. V. agregațiune). Societate religioasă. Adunare de prelațĭ la Roma p. examinarea oare-căror afacerĭ: congregațiunea indicelui. – Și -áție.

congregație (desp. -ți-e) s. f., art. congregația (desp. -ți-a), g.-d. art. congregației; pl. congregații, art. congregațiile (desp. -ți-i-)

congregație (-ți-e) s. f., art. congregația (-ți-a), g.-d. art. congregației; pl. congregații, art. congregațiile (-ți-i-)

congregație s. f. (sil. -ți-e), art. congregația (sil. -ți-a), g.-d. art. congregației; pl. congregații, art. congregațiile (sil. -ți-i-)

CONGREGAȚIE s. (BIS.) ordin călugăresc, ordin monahal. (La catolici, ordinul monahal se numește ~.)

CONGREGAȚIE s. (BIS.) ordin călugăresc, ordin monahal. (La catolici ordinul monahal se numește ~.)