CONFUNDÁRE, confundări, s. f. Acțiunea de a (se) confunda și rezultatul ei; confuzie; contopire. – V. confunda.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

CONFUNDÁRE s.f. Acțiunea de a (se) confunda și rezultatul ei; confuzie. [< confunda].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CONFUNDÁRE s. contopire. (~ intereselor noastre.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

confundáre s. f., g.-d. art. confundării; pl. confundări
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CONFUNDÁ, confúnd, vb. I. 1. Tranz. A lua o persoană drept alta sau un lucru drept altul; a asemăna, a asemui. 2. Refl. A forma un singur tot; a se contopi. – Din fr. confondre, lat. confundere.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

A CONFUNDÁ confúnd tranz. (ființe, noțiuni, obiecte) A percepe în mod confuz; a identifica în mod greșit. /<fr. confondre, lat. confundere
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE CONFUNDÁ mă confúnd intranz. (elemente concrete sau abstracte) A se uni, formând un tot; a se împreuna; a se îmbina; a se contopi. /<fr. confondre, lat. confundere
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CONFUNDÁ vb. I. 1. tr. A lua o persoană drept alta sau un lucru drept altul. 2. refl. A se contopi; a forma un tot. [P.i. confúnd. / < lat. confundere – a turna la un loc, a contopi, cf. it. confondere].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CONFUNDÁ vb. I. tr. a lua o persoană drept alta, un lucru drept altul. II. refl. a se contopi. (< fr. confondre, lat. confundere)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

CONFUNDÁ vb. 1. a asemăna, a asemui, a semui. (L-a ~ cu altcineva.) 2. a greși, a încurca. (A ~ ușile.) 3. v. contopi.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A (se) confunda ≠ a deosebi, a discerne
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

confundá (-d, -át), vb. – A lua o persoană drept alta sau un lucru drept altul; a se asemăna. Lat. confundere, asimilat la conj. vb. a înfunda (sec. XIX). – Der. confuz, adj., din fr. confus; confuzi(un)e, s. f., din fr. confusion.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

confundá vb., ind. prez. 1 sg. confúnd, 3 sg. și pl. confúndă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*confúnd, a -á v. tr. (fr. confondre, d. lat. con-fúndere, a amesteca [d. con-, împreună, și fúndere, a turna], după cufund). Amestec: aceste doŭă rîurĭ îșĭ confundă apele. Nu disting: a confunda un om, un lucru cu altu. Fig. Pun în încurcătură, în neputință să răspundă, reduc la tăcere: a confunda un demagog. Uĭmesc: știrea asta mă confundă, amabilitatea ta mă confundă. V. refl. Mă turbur, mă încurc: rațiunea mi se confundă. Mă confund în scuze, le repet prea mult.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink