conformație sf [At: DA / P: ~ți-e / V: (înv) ~iune / Pl: ~ii / E: fr conformation, lat conformatio] Structură fizică generală a corpului sau a părților lui, sau a unei suprafețe de teren etc. Si: constituție.

CONFORMAȚIE, conformații, s. f. Structură fizică generală a corpului sau a părților lui; constituție. Studiul conformației organelor. – Pronunțat: -ți-e.

CONFORMAȚIE s.f. Structură (fizică) a unui corp, a unui teren etc.; fel în care este organizat un corp; constituție. [Var. conformațiune s.f. / cf. fr. conformation, lat. conformatio].

CONFORMAȚIE s. f. structură fizică a unui corp, a unui teren, a unei substanțe; constituție (I, 2). (< fr. conformation, lat. conformatio)

CONFORMAȚIE ~i f. Formă exterioară; aspect general; configurație; constituție. [Art. conformația; G.-D. conformației; Sil. -ți-e] /<fr. conformation, lat. conformatio, ~onis

conformațiune sf vz conformație

CONFORMAȚIUNE s.f. v. conformație.

conformați(un)e f. dispozițiunea diferitelor părți ale unui corp organizat.

*conformațiúne f. (lat. conformatio, -ónis). Felu cum e constituit (organizat) un corp: conformațiunea organelor. Și -áție.

conformație (desp. -ți-e) s. f., art. conformația (desp. -ți-a), g.-d. art. conformației; pl. conformații, art. conformațiile (desp. -ți-i-)

conformație (-ți-e) s. f., art. conformația (-ți-a), g.-d. art. conformației; pl. conformații, art. conformațiile (-ți-i-)

conformație s. f. → formație

conformație

CONFORMAȚIE s. 1. v. configurație. 2. v. relief. 3. constituție, factură, fizic, natură, structură, (înv.) temperament. (De o ~ delicată ori robustă.)

CONFORMAȚIE s. 1. aspect, configurație, fizionomie, formă, înfățișare, profil, structură, (rar) făptură. (~ unui continent.) 2. (GEOGR.) relief. (~ terenului.) 3. constituție, factură, fizic, natură, structură, (înv.) temperament. (De o ~ delicată ori robustă.)

CONFORMÁȚIE (< fr., lat.) s. f. 1. Aspectul morfologic de ansamblu al corpului cuprinzînd atît modul de dezvoltare cît și raporturile dintre diferite regiuni corporale; constituție. ♦ Structură fizică generală a unei suprafețe de teren. 2. (CHIM.) Geometrie moleculară rezultată prin rotirea în moleculă a atomilor sau a grupelor de atomi în jurul unor axe moleculare (legături). Cauzele apariției c. se află în interacțiunea de respingere reciprocă a atomilor și grupărilor atomice, inclusiv a atomilor de hidrogen.