confidență sf [At: C. PETRESCU, C. V. 95 / Pl: ~țe / E: fr confidence] 1 Mărturisire a unor gânduri intime, a unei taine Si: destăinuire. 2 (Trs) Abuz de încredere Si: obrăznicie.

CONFIDENȚĂ, confidențe, s. f. Încredințare a unei taine, destăinuire a unui gînd intim. Și confidențele, tu știi, Le-am dat pe față, tale-quale, Într-un volum de Parodii Originale. TOPÎRCEANU, M. 5. ◊ Expr. A face confidențe (cuiva) = a destăinui ceva, a încredința un gînd intim, o taină.

CONFIDENȚĂ s.f. Încredințare, mărturisire, destăinuire a unei taine, a unui gînd intim. [Cf. it. confidenza, fr. confidence, lat. confidentia].

CONFIDENȚĂ s. f. încredințare a unei taine, a unui gând intim; destăinuire. (< fr. confidence, lat. confidentia)

CONFIDENȚĂ ~e f. Comunicare a unor gânduri sau a unor fapte ascunse; spovedanie; confesiune. /<fr. confidence, lat. confidentia

confidență f. împărtășirea unui secret: în confidență, în taină.

*confidénță f., pl. e (fr. confidence, it. -enza, d. lat. confidentia). Comunicare a unuĭ secret, destăĭnuire.

confidență s. f., g.-d. art. confidenței; pl. confidențe

confidență s. f., g.-d. art. confidenței; pl. confidențe

confidență s. f., g.-d. art. confidenței; pl. confidențe

CONFIDENȚĂ s. v. destăinuire.

CONFIDENȚĂ s. confesiune, destăinuire, dezvăluire, mărturisire, spovedanie, (rar) sincerități (pl.). (I-a făcut unele ~.)