CONFESÁ, confeséz, vb. I. Refl. A se destăinui, a se spovedi. – Din fr. confesser.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE CONFESÁ mă ~éz intranz. A încredința o confesiune; a face confidențe; a se destăinui; a se spovedi. /<fr. confesser
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CONFESÁ vb. I. refl. (Rar) A mărturisi cuiva ceva intim, a se destăinui, a se spovedi. [< fr. confesser].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CONFESÁ vb. refl. a se destăinui, a se spovedi. (< fr. confesser)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

CONFESÁ vb. v. destăinui.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

confesá vb., ind. prez. 1 sg. confeséz, 3 sg. și pl. confeseáză
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*confeséz v. tr. (fr. confesser, d. lat. con-fitéri, con-fessum, a mărturisi. V. profesez). Rar. Mărturisesc, declar, mă spovedesc: îmĭ confesez păcatele. Declar public credința mea, afirm ceĭa ce cred. V. refl. Mă mărturisesc, mă spovedesc.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink