CONDUÍTĂ, conduite, s. f. 1. Fel de a se purta, comportare; manieră. 2. Comportament. – Din fr. conduite.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CONDUÍTĂ ~e f. Mod de a se purta; manieră; comportament; ținută. [Sil. -du-i-] /<fr. conduite
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CONDUÍTĂ s.f. Comportare, atitudine (în societate, în viață). [Pron. -du-i-. / < fr. conduite, cf. rus. konduita].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CONDUÍTĂ s. f. fel de a se purta, comportare; manieră; comportament. (< fr. conduite)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

CONDUÍTĂ s. 1. comportament, comportare, purtare, (rar) purtat, (pop.) port, purtătură, (prin Olt.) săbaș, (Olt.) umblet, (înv.) petrecere, politie. (Are o ~ necorespunzătoare.) 2. v. comportare.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

conduítă s. f., pl. conduíte
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*conduítă f., pl. e (rus. pol. konduita, d. fr. conduite). Barb. Purtare, atitudine (maĭ ales a elevilor la școală).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink