CONDÍL, condili, s. m. (Anat.; adesea cu determinări care indică locul de articulare) Proeminență rotundă la extremitatea unor oase. – Din fr. condyle.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CONDÍL ~i m. Proeminență osoasă. ~ femural. /<fr. condyle
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CONDÍL s.m. Ieșitură, vârf, proeminență a unui os prin care se face articulația. [< fr. condyle, cf. gr. kondylos – articulație].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CONDÍL1. s. m. proeminență osoasă articulată. (< fr. condyle)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CONDIL2(O)- elem. „vârf, proeminență, condil”. (< fr. condyl/o/-, cf. gr. kondylos)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
condíl s. m., pl. condíli
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
*condíl n., pl. e (vgr. kóndylos. V. condeĭ). Anat. Unflătură [!] la capătu oaselor, cum e la femur, la falcă ș. a.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink