CONDICÚȚĂ, condicuțe, s. f. Diminutiv al lui condică (1). ♦ (În trecut) Carnet destinat personalului casnic, în care se nota identitatea purtătorului casnic, în care se nota identitatea purtătorului, locurile unde a fost angajat etc. ♦ (În trecut) Legitimație a femeilor prostituate profesioniste, unde erau înregistrate vizele medicale de control împotriva bolilor venerice. – Condică + suf. -uță.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de Joseph | Semnalează o greșeală | Permalink

CONDICÚȚĂ ~e f. înv. (diminutiv de la condică) Carte de muncă a personalului casnic angajat la persoane particulare. /condică + suf. ~uță
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

condicúță s. f., g.-d. art. condicúței; pl. condicúțe
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

condicúță f., pl. e (dim. d. condică). Carnet, libret de serviciŭ, maĭ ales cum aŭ servitoriĭ. V. manual.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel

---

condicuță, condicuțe s. f. (înv.) document echivalent cu cartea de muncă în cazul prostituatelor aflate în evidența Camerei de Muncă, în care se consemnau vizitele medicale săptămânale.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

femeie cu condicuță expr. (eufem.) prostituată.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink