opțiuni
  • info

11 definiții pentru concurge

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CONCURGE, concurg, vb. III. Intranz. (Înv.) 1. A se întâlni într-un punct, venind din mai multe direcții. 2. A contribui la înfăptuirea unei opere; a colabora. 3. A concura. – Din lat. concurrere (după curge).

CONCURGE, concurg, vb. III. Intranz. (Înv.) 1. A se întâlni într-un punct, venind din mai multe direcții. 2. A contribui la înfăptuirea unei opere; a colabora. 3. A concura. – Din lat. concurrere (după curge).

concurge vi [At: BĂLCESCU, M. V. 38 / Pzi: 6 ~curg / E: lat concurro, -ere] 1 A se întâlni într-un punct, venind din mai multe direcții. 2 A colabora. 3-4 A concura (1-2).

CONCURGE vb. III. intr. (Rar) A tinde (spre), a se întinde (dintr-un punct); a concura, a participa la. [După fr. concourir, it. concorrere].

CONCURGE vb. intr. a tinde (spre), a se întinde (într-un punct); a converge; a concura, a participa la. (după lat. concurrere)

A CONCURGE concurg intranz. înv. 1) A se orienta spre un punct comun, venind din diferite direcții; a converge. 2) A lucra împreună; a participa la elaborarea unei opere sau la realizarea unei acțiuni comune; a colabora; a conlucra; a coopera. /<lat. concurrere

*concúrg, -cúrs, a -cúrge v. intr. (d. lat. con-currere și acomodat d. a curge. V. de-curg). Merg împreună spre acelașĭ punct, concurez, contribuĭ: aceste legĭ concurg spre fericirea țăriĭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

concurge (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 pl. concurg, imperf. 3 pl. concurgeau; conj. prez. 3 pl. să concurgă; ger. concurgând (part. (rar) concurs)

concurge (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 pl. concurg, ger. concurgând

concurge vb., ind. prez. 3 sg. concurg

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CONCURGE vb. v. candida, concura.

concurge vb. v. CANDIDA. CONCURA.

Intrare: concurge
verb (V622)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • concurge
  • concurgere
  • concurs
  • concursu‑
  • concurgând
  • concurgându‑
 singular plural
  • concurge
  • concurgeți
  • concurgeți-
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • concurg
 (să)
  • concurg
  • concurgeam
  • concursei
  • concursesem
a II-a (tu)
  • concurgi
 (să)
  • concurgi
  • concurgeai
  • concurseși
  • concurseseși
a III-a (el, ea)
  • concurge
 (să)
  • concurgă
  • concurgea
  • concurse
  • concursese
plural I (noi)
  • concurgem
 (să)
  • concurgem
  • concurgeam
  • concurserăm
  • concurseserăm
  • concursesem
a II-a (voi)
  • concurgeți
 (să)
  • concurgeți
  • concurgeați
  • concurserăți
  • concurseserăți
  • concurseseți
a III-a (ei, ele)
  • concurg
 (să)
  • concurgă
  • concurgeau
  • concurseră
  • concurseseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

concurge, concurgverb

învechit
etimologie:
  • limba latină concurrere (după curge). MDA2 DEX '09 DEX '98 MDN '00

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.