concreționare sf [At: LTR² / P: ~ți-o~ / Pl: ~nări / E: concreționa] 1 Operație de transformare, printr-un tratament termic, a unui conglomerat de pulberi de metale, metalorizi etc. într-un corp solid Si: concrețiune (1). 2 (Glg) Formare a concrețiunilor (2) Si: concrețiune (2).

CONCREȚIONARE s.f. Operație de transformare printr-un tratament termic a unui conglomerat de pulberi de metale, de metaloizi sau de compuși organici într-un corp solid. ♦ (Geol.) Formare de concrețiuni. [< concreționa].

CONCREȚIONARE s. f. sinterizare. (< concreționa)

concreționa [At: DA / P: ~ți-o~ / Pzi: ~nez / E: fr concrétionner] (Rar) 1 vt A înfățișa în mod concret (2). 2-3 vtr A (se) realiza în mod practic Si: a (se) materializa.

concreționar, ~ă a [At: DEX² / P: ~ți-o~ / Pl: ~i, ~e / E: fr concrétionnaire] 1-3 Care prezintă concrețiuni (1-3).

CONCREȚIONA vb. I. refl. A suferi procesul de concreționare. [Pron. -ți-o-. / < fr. concrétionner].

CONCREȚIONAR, -Ă adj. Care prezintă concrețiuni. [fr. concrétionnaire].

CONCREȚIONA vb. refl. a suferi procesul de concreționare. (< fr. concrétionner)

CONCREȚIONAR, -Ă adj. care prezintă concrețiuni. (< fr. concrétionnaire)

A SE CONCREȚIONA se ~ează intranz. (despre compuși metalici sau organici) A se transforma în concrețiune; a deveni solid ca urmare a unui tratament termic. [Sil. -ți-o-] /<fr. concrétionner

concreționare (desp. -ți-o-) s. f., g.-d. art. concreționării

concreționare (-ți-o-) s. f., g.-d. art. concreționării

concreționare s. f. (sil. -ți-o-), g.-d. art. concreționării

concreționa (a se ~) (desp. -ți-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se concreționează, imperf. 3 pl. se concreționau; conj. prez. 3 să se concreționeze; ger. concreționându-se

concreționar (desp. -ți-o-) adj. m., pl. concreționari; f. concreționară, pl. concreționare

!concreționa (a se ~) (-ți-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se concreționează

concreționar (-ți-o-) adj. m., pl. concreționari; f. concreționară, pl. concreționare

concreționa vb. (sil. -ți-o-), ind. prez. 1 sg. concreționez, 3 sg. și pl. concreționează

concreționar adj. m. (sil. -ți-o-), pl. concreționari; f. sg. concreționară, pl. concreționare

CONCREȚIONARE s. v. sinterizare.

CONCREȚIONARE s. (TEHN.) sinterizare. (~ unor pulberi metalice.) erată

CONCREȚIONARE (după fr.) 1. Sinterizare. 2. (GEOL.) Caz particular al fenomenului diagenetic de cimentare, constînd în concentrarea unor substanțe chimice din apele subterane, în golurile din roci, luînd aproximativ forma acestora (ex. oxizi de mangan în argilă).